A căzut cortina peste cea de a X-a ediție a Festivalului de Teatru și film de scurt metraj “Festin”

0
204

S-a încheiat și cea de-a X a ediție a “FESTIN”. O ediție aniversară la care si-au adus contribuția tinerii talentați veniți din toate colțurile țării să prezinte în cadrul manifestării piesele de teatru ai căror protagoniști au fost, sau filmele de scurt metraj realizate pentru a intra în competiția Festivalului. A fost o ediție dedicată tinereții în care s-au împletit armonios cele trei arte;teatrul, filmul și muzică. O ediție de la care participanții   au  plecat cu un plus de experiență de la atelierele de lucru pe care le-au avut cu trainerii, au fost legate prietenii care în timp se vor dovedi trainice, o ediție bine organizată de Secția de artă dramatică a Centrului Cultural Caracal (coordonată de regizorul  Florin Beciu) sub patronajul Primăriei Municipiului Caracal și al Consiliului Local.

Iată și câștigătorii ediției a X-a a „FESTIN”:

La secțiunea film de scurt metraj, juriul al cărui președinte a fost Bogdan Cristian Dragan  a decis:

Trofeul festivalului – Petre Ion Smarandache – Caracal

Premiul I –Iulia Constantin – Caracal

Premiul II – Valentin Ticu – Caracal

Premiul III – Ovidiu Marian Brașov – Pitești

Premiul Special – Daniela Gabi Cazacu – Craiova , Criste Tănase – Craiova, Daniela Gerasela Ignat – Craiova  

La secțiunea Teatru, juriul al cărui președinte a fost Vlad Zanfirescu, a decis:

Trofeul festivalului – Trupa “Thaliamar” – Mangalia

Premiul I – Trupa “Phantalia” – Craiova

Premiul II – Trupa “Ad-Hoc”- Pitești

Premiul III- Trupa “E-real” – Corabia

Monolog masculin –Vlad Matei – Slatina

Monolog feminin – Raluca Purcăreș – Mangalia

Rol secundar masculin – Eduard Cârstea- Pitești

Rol secundar feminin – Sandra Văduva – Caracal

Premii speciale –Balica Constantin Corabia, Iancu Daniela Slatina, Savu Mihai Pitești

                                                                      Doru Tudor