Greșelile din manualul unic de Istorie, considerate de directoarea Editurii Ministerului Educației drept “fabricate”

0
154

Elevii de clasa a VI-a vor învăța la Istorie despre asociațiile lui Soliman Magnificul, că Dumnezeu i-a “investit” pe regi ca miniștri, vor vedea munții „Urali” și vor înțelege că nu e o problemă să citezi cu un titlu greșit o operă sau să preiei texte fără citarea sursei. Profesorul Stan Stoica a realizat o listă cu erorile din manualul unic de Istorie scos de Editura Didactică și Pedagogică, după ce propriul proiect de manual a fost respins. Într-o conferință de presă, directoarea generală a Editurii Ministerului Educației a anunțat că manualul de Istorie nu seamănă, din punct de vedere al greșelilor, cu manualul de Geografie pe care trebuie să îl retipărească integral. “Ceea ce autorii fac este o campanie de decridibilizare instituțională. Au fabricat greșeli”, a acuzat Nistor.

Profesorul de istorie Stan Stoica a realizat o listă cu greșelile din manualul unic de Istorie. Profesorul, coautor al volumului “Dicționar de istorie a României”, a declarat pentru HotNews.ro că a analizat în detaliu acest manual, după ce Ministerul Educației a descalificat propriul său proiect de manual, cu care a participat la aceeași competiție.

Dintre greșelile din manualul de Istorie de clasa a VI-a, enumerate de profesorul Stan Stoica pe pagina sa de Facebook:

“1. Nume scris greșit: Michelangelo este trecut ca fiind Buonarotti, nu Buonarroti, cum este corect. Este scris greșit de cel puțin 7 ori, la paginile 26, 30 și 31;”

„2. Trimiteri către hartă inexistentă: “la pagina 17, elevii au ca sarcină de lucru: „pe baza hărții D, de la pagina 14… realizați…”. La pagina 14 nu există vreo hartă;”

3. Trimiteri către aplicații care nu se referă la tema în discuție: la pagina 18, după ce vorbește despre incași și marele Inca, există o trimitere către Aplicația 1, pag. 19. Însă aplicația 1 de la p. 19 se referă la Cristofor Columb și la azteci, nu la incași;”
4. Cuvinte folosite greșit: La pagina 53, Activitatea 1 D, este folosit greșit cuvântul „investit”, în loc de „învestit”. „Dumnezeu i-a investit pe regi…”. Poate fi o greșeală a traducătorului din Bossuet, însă chiar și în acest caz autorul ar fi trebuit să corecteze.”
“5. Titlul unei lucrări scris greșit: La pagina 67, în loc de Candid sau optimismul, autorul a scris Candid sau optimistul;”
(…)
„8. Denumire geografică scrisă greșit: La paginile 48 și 56, munții „Urali” (greșit), în loc de „Ural” (corect);”

10. Utilizarea greșită a unor temeni: Autorul relativizează termenul „document”, trecând sub această categorie, pe tot parcursul manualului, inclusiv texte aparținând unor istorici (ex. p. 51, un text din istoricul Aurel Decei este „document”). Când le predăm izvoarele istorice, la clasa a V-a, ei află că documentul este altceva”.

“b. La pagina 34, cuvântul erezie este explicat ca „necredință”, când de fapt înseamnă o credință greșită, strâmbă, alterată; din nou la pagina 40: „ca să lupte împotriva celor pe care îi considera necredincioși (sau eretici)”;

“12. Multe surse istorice sunt… create de autor! Este un lucru privit îndeobște ca fiind grav, în breasla istoricilor, chiar dacă este un manual școlar. Argumente:
a. Prea multe surse istorice scrise sunt redate fără a se respecta forma inițială a textului. Așa cum menționează autorul, sunt adaptări ale unor texte care constituie izvoare istorice (vezi p. 19, 22, 33, 37, 41, 55, 69, 71, 79). Ideea de a adapta textele unor izvoare istorice sau ale unor istorici nu poate fi justificată, mai ales atunci când devine o regulă, și nu o excepție! Munca unui autor tocmai în asta constă: să caute cele mai potrivite texte, care să folosească scopului didactic urmărit. Nu să le creeze!

b. La pagina 51, Activitatea de învățare 1, autorul prezintă „documentul A”, un fragment compact dat ca fiind din Aurel Decei, Istoria Imperiului Otoman. În fapt, este un text alcătuit din fragmente de fraze și propoziții ale marelui istoric care se găsesc răspândite pe zeci de pagini, în ediția din 1978 a lucrării (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978, paginile 159-197). Dacă la alte surse autorul a scris măcar „adaptare”, sau „după…”, procedee oricum discutabile, aici precizarea lipseșteManualele de istorie de până acum, atunci când dădeau un fragment dintr-un izvor istoric sau dintr-un comentariu al unui istoric, marcau întreruperile de text prin puncte, paranteze etc.
c. Alte surse apar cu mențiunea „după” (ex. „după Eanes Gomez…”, pagina 13, plus multe altele). Sunt și acestea adaptări ale unor texte istorice? Nu se specifică nicăieri.
13. Surse fără … sursă: p. 29; unui text dat ca sursă istorică nu i se precizează… autorul. Într-o paranteză scrie doar „Despre cartea tipărită”; la fel la pagina 41, la sfârșitul unei surse istorice despre Walter Milne scrie doar „Despre Walter Milne”. Nimic despre autorul textului sau despre lucrarea sau sursa de Internet (eventual) din care a fost preluat.”

„14. Evaluările conțin sarcini imposibil de îndeplinit sau evaluează achiziții pe care autorul nu le-a format:
a. La pagina 98, Evaluare, Subiectul 3, este inclusă o informație care nu se regăsește în lecții: „Devine stat independent în 1830”. Autorul vrea ca elevii să știe că Grecia este acest stat, însă nu le-a spus niciodată acest lucru.
b. La pagina 102, Evaluare finală, Sarcina 6, autorul cere ca pe baza hărții A (Statele latino-americane în sec. al XIX-lea) elevii să numească două state coloniale față de care popoarele latino-americane și-au proclamat independența”. Însă pe hartă este imposibil să citești cu ochiul liber care sunt aceste state! Harta nu se regăsește nici la sfârșitul manualului.”

“15. Greșeli la redactarea unor sarcini de lucru: La pagina 35, Aplicația 2 de la Studiul de caz Giordano Bruno și Galileo Galilei, elevii au ca sarcină să completeze, „pentru fiecare dintre cei trei astronomi”. De fapt, sunt doar doi, cei cărora le este dedicat studiul de caz. Profesorii și elevii nu vor ști la care al treilea se referă autorul.”

Deficiențe/omisiuni: (…)

“9. Tema Reformei este tratată din perspectivă protestantă, fără echilibru, fără respectarea principiului nediscriminării și al obiectivității istorice. Autorul incriminează (corect!) Biserica Catolică pentru practicile care au constituit cauze ale declanșării Reformei, adaugă chiar (deși nu se afla în Programă) un studiu de caz referitor la Inchiziție și un altul despre Martin Luther, însă omite faptul că nici protestanții nu au fost mai toleranți cu libertatea gândirii și a liberei exprimări. Trebuia evidențiată măcar într-o frază, de dragul echilibrului și al adevărului istoric, faptul că și protestanții au avut „păcate”, nu doar catolicii. Argumente:
a. medicul Miguel Servet a fost denunțat Inchiziției chiar de Jean Calvin, care a furnizat și probele – corespondența sa cu Migauel Servet – pe baza cărora acesta a fost condamnat pentru erezie și ars pe rug la Geneva, în 1553);
b. Giordano Bruno a fost alungat din Helmstadt de către autoritățile protestante, care nu erau de acord cu ideile lui;
c. Henric al VIII-lea a declanșat Reforma deoarece papa nu i-a permis să divorțeze pentru a se recăsători; ulterior Actului de supremație, Henric al VIII-lea a împărțit pământurile celor cca 500 de mănăstiri din Anglia unor apropiați ai săi. A executat numeroși critici care s-au opus desprinderii de Roma, între care și Thomas Morus.
10. La lecția Statele moderne: revoluție și emancipare națională, vorbind despre Congresul de la Viena, autorul omite să vorbească despre împărțirea Poloniei între Rusia, Austria și Prusia. Informația era semnificativă!”

“12. Pagina 50. Vorbind despre Imperiul otoman, autorul spune că este „stat de religie musulmană”! Un stat nu poate avea o religie! Și oricum Imperiul Otoman a devenit un mozaic etnic și religios, prin înglobarea unor teritorii creștine și iudaice. În aceeași lecție (Soliman Magnificul) se vorbește despre formarea Imperiului Otoman, despre stabilirea capitalei la Constantinopol, fără a se menționa Imperiul Bizantin (element de legătură cu materia de clasa a V-a).”

Neclarități, inadecvări (…)

6. La pagina 50, lecția Soliman Magnificul, se face afirmația că în vremea sultanului „erau administrate aproape 40 de asociații culturale”. Termenul „asociații” este nepotrivit. Este un termen modern, care se bazează pe ideea de asociere liberă, pe când instituțiile din vremea lui Soliman erau de fapt societăți imperiale în care erau incluși cei mai de seamă reprezentanți ai unor domenii cultural-artistice (sugestii de lectură: Aurel Decei, Istoria Imperiului Otoman pentru „societățile imperiale”).
7. Pagina 70, „taxa pe ceai” în loc de taxa pe comerțul cu ceai!”

Sursa: www.hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here