Imaginea Caracalului, aflată într-o permanentă schimbare

0
515

Dacă ar fi să facem un bilanț al realizarilor administrației publice caracalene pe primele 7 luni ale acestui an, acesta nu  ar fi decât unul care să ne bucure pe noi cetățenii, pentru că ne-ar întării convingerea că la Caracal lucrările edilitare se află într-un trend crescător care nu fac altceva decât să îmbunătățească imaginea unei localității aflată într-o permanentă schimbare. Chiar dacă unele dintre rezultate nu sunt încă vizibile, ele vor deveni palpabile în perioada imediat următoare.

Însă sunt și rezultate vizibile care demonstrează că la nivelul municipiului administrația publică locală este angrenată în tot felul de proiecte care nu vor face altceva decât să mărească gradul de confort și civilizație a localității.

În primele 7 luni ale anului, se poate spune că activitatea administrației caracalene condusă de echipa Liviu Radu – Octavian Stănescu a fost una intensă.

A fost reabilitată și modernizata infrastructura rutiera și pietonală la o serie de străzi și trotuare din municipiu cu fonduri locale sau Guvernamentale (strada Mihai Viteazul, Teilor, strada Târgu Nou, Mărășești, Virgil Mateescu, strada Petru Rares, Traian, Rasaritului, 1 Decembrie 1918, Gen. Gheorghe Magheru, Calea București (cartierul HCC), Aleea Virgil Carianopol). După introducerea în sistemul rutier național al Centurii ocolitoare a municipiului Caracal, administrația locală a hotărât intervenția și repararea străzilor afectate de către traficul greu care tranzita localitatea.