Sărbătoare Secerișului din Șerbănești, la cea de-a IX-a ediție. Invitați speciali: Emilia Dorobanțu, Violeta Constantin și Valentin Sanfira

0
220

Localnicii din comuna Șerbănești vor participa vineri, 20 iulie, de Sfântul Ilie, la o nouă ediţie a „Sărbătorii Secerișului”. Manifestarea culturală, devenită deja tradiţională, a ajuns la cea de-a IX-a ediţie.
 Şi în acest an, primarul comunei Șerbănești, Titi Peligrad, sufletul și inițiatorul acestei manifestări, împreună cu Consiliul Local, le-au pregătit locuitorilor o serie de surprize muzicale. Invitații speciali ai evenimentului sunt îndrăgiții interpreți de muzică populară: Emilia Dorobanțu, Violeta Constantin și Valentin Sanfira.

Ediţia din acest an a „Sărbătorii Secerişului” va debuta la ora 10.00 cu Sfânta Liturghie de Sfântul Ilie la biserica din localitate. La ora 16.00 are loc primirea invitaților, iar de la ora 16.30 va avea loc vernisajul expoziției DRUMUL PÂINII –Unelte agricole de la începutul secolului XX și meșteri populari. O jumătate de oră mai târziu Ansamblurilor folclorice din Şerbăneşti şi GAL Ghimpeţeni vor suține un program artistic. De la ora 17.30, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie vor fi premiate pentru fidelitate. În cadrul aceleiaşi festivităţi de premiere, li se vor recunoaşte meritele şi elevilor care au obţinut rezultate deosebite la Evaluarea Naţională din acest an. În continuare Ansamblul Profesionist „Doina Oltului” va susține de la ora 18.00 un spectacol extarordinar. Seara se va încheia cu recitaluri susţinute de Emilia Dorobanțu, Violeta Constantin și Valentin Sanfira.

Ilie Bîzoi

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here