Administrația caracaleană implicată în derularea unui nou proiect european

0
206

După ce proiectul de consolidare, modernizare și restaurare a Bibliotecii  Virgil Carianopol din Caracal a intrat în linie dreaptă (lucrările vor demara în această lună),   iată că un nou proiect european câștigat de Primăria Caracal a primit undă  verde la fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5.

Este vorba de Muzeul Romanațiului care va fi reabilitat printr-un proiect care vizează restaurarea, consolidarea , echiparea și dotarea actualei clădiri  ce adăpostește vestigiile  din Câmpia Romanațiului.

Valoarea proiectului este 6 milioane lei și va fi asigurată prin finanțare europeană nerambursabilă de 4,9 milioane lei,  800 000 lei de la bugetul statului și aproximativ 118 000 lei cofinanțarea municipiului Caracal din bugetul local.

Muzeul Romanaţiului   a fost înfiinţat în 1949 şi în primul an a funcţionat într-o clădire cu două săli de expoziţie, una pentru secţia de istorie şi alta pentru artă plastică. În 1950 Muzeul a fost mutat într-o clădire monument istoric de arhitectură, datând din a doua parte a secolului al XVIII-lea, care a aparţinut neamului Jienilor şi al cărei ultim proprietar a fost Niculin Jianu.

Sediul de astăzi al Muzeului este pe strada Iancu Jianu, într-o clădire ce a aparţinut lui Iancu Dobruneanu, nepot al lui Iancu Jianu.

  Și Casa Memorială “Iancu Jianu” va fi reabilitată

Conform declarațiilor făcute de primarul municipiului Caracal, Liviu Radu, în acest an vor continua lucrările de reabilitare la Casa Memorială „Iancu Jianu’”, finanțarea fiind asigurată și prevăzută în bugetul local.

Lucrările de reabilitare ale Casei Memoriale Iancu Jianu, au început în anul 2009  dar în 2011 s-a decis  întreruperea acestora din cauza finanțării.La momentul respectiv, când s-au întrerupt lucrările , acestea erau realizate  în proporție de 60-70%  . După aproape 8 ani , după ce nu s-a mai făcut nimic în complexul muzeal, actuala Administrație Locală a decis realuarea lucrărilor de reabilitare și repunerea în circuitul național a Casei Memoriale “Iancu Jianu

Până la repunerea în circuitul muzeal național, nu ne rămâne decât să salutăm decizia luată de oficialitățile caracalene  și așteptăm să consemnăm și salvarea  casei ce adăpostește Muzeul de Etnografie , Casa Hagiescu – Mirișt

  Doru Tudor

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here