S-a dat startul „Bibliotecii de vacanță!” din Caracal

0
103

„Biblioteca de vacanță” debutează anul acesta cu ateliere de lectură, joc și mișcare, ateliere de abilități practice și de pictură, activități oferite copiilor într-un format nou, potrivit vârstei, preocupărilor și plăcerilor lor.

Biblioteca municipală „Virgil Carianopol” și Cercul de Go „Contraste”, vor avea ca temă dominantă în acestă ediție a „Bibliotecii de vacanță” personajele mitologice ale zeilor și eroilor așa cum sunt prezentate în lucrarea lui Alexandru Mitru, „Legendele Olimpului”. Copiii vor putea citi, de asemenea, cărți de poezii, povești, fabule în limba română, engleză sau franceză. Săptămâna va fi presărată cu mici concursuri. Copiii vor putea desena și colora, modela cu plastilină, decupa și lipi diverse obiecte și mateliale, vor putea desfășura jocuri de atenție, de asociere, imaginație și logică”, a declarat Vera Grigorescu, coordonatorul bibliotecii municipale.

Tot domnia-sa a tinut sa precizeze:

Cercul de Go „Contraste” va organiza turnee și campionate de Go pentru avansați, Atari Go pentru începători, concurs de sărituri cu coarda, ping-pong, iar in ultima zi a săptămânii, concurs în colaborare cu atelierul de lectură. Centrul de zi ,,Cristina” anul acesta devine partener important in activitatea ,,Bibliotecii de vacanță” participând în acest proiect cu activități ce țin de dezvoltarea abilităților practice. În atelierele piticilor veți avea parte de pictură pe sticlă, lemn, materialele reciclabile pot pride contur devenind utile, desen, tehnici de prelucrare a hărtiei precum QUILINGUL. Toate activitățile se vor desfășura cu copiii, sub formă de ateliere pe tot parcursul proiectului ,,Biblioteca de vacanță” în programul prestabilit pentru această perioadă. Centrul Cultural „Radu Șerban” va susține în fiecare joi a săptâmânii câte un atelier de pictură, teatru, muzică la care pot participa copiii prezenți. În prima săptămână a „Bibliotecii de vacanță” aceștia vor putea descoperi o plăcere în asocierea inedită a liniilor și culorilor in Atelierul de „Debut pictural”, a încheiat aceasta.

Deschiderea „Bibliotecii de vacanță” a avut loc oficial, luni, 2 iulie 2018, orele 10:30, de către reprezentanții Administrației publice locale.

Primăria municipiului Caracal și instituțiile partenere vă invită, dragi copii, părinți și bunici, să vă petreceți timpul în lunile iulie și august, de luni până joi, între orele 10:00-13:00, în parcul Constantin Poroineanu (Evocare 1848), într-un mod plăcut și folositor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here