Protecția Consumatorilor a făcut ravagii în târgurile și piețele din Olt

0
530

Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Olt au depistat recent nereguli cu toptanul la operatorii economici care comercializează diverse produse în târguri, pieţe şi standuri din județ.

Practic, la toți cei 44 de operatori economici verificaţi s-au constatat abateri de la legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor. „ Deficiențele constatate se referă la : omisiunea afișării prețurilor pentru toate produsele comercializate; neafișarea la loc vizibil a codului unic de înregistrare la registrul comerțului din care să rezulte obiectul de activitatea pentru care este autorizată să funcționeze și neafișarea la locul de desfășurare a activității din zona publică a denumirii unității”, a precizat Angelica Filotie, comisarul şef adjunct al CJPC Olt. Pentru neregulile constatate, comisarii au aplicat 43 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 29.600 lei şi un avertisment şi au dispus măsuri de remediere a neconformităţilor.

Ilie Bîzoi