Jandarmii au făcut prăpăd în rândul braconierilor

0
211

În perioada 07 aprilie-05 iunie inclusiv, s-a instituit măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale. În acest interval de timp, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt au efectuat 96 acţiuni de verificare a respectării normelor legale privind desfăşurarea activităţilor de pescuit comercial şi recreativ-sportiv. Din totalul acestora, 2 acţiuni au fost executate în comun cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, o acţiune în comun cu A.J.V.P.S. – Olt, 2 acţiuni au fost desfăşurate pe timpul executării unor misiuni în comun efective din cadrul Poliţiei şi o acţiune cu reprezentanţi ai S.T.P.F. Olt, celelalte 90 de acţiuni fiind organizate şi desfăşurate pe timpul misiunilor executate în sistem propriu.

Acţiunile au fost organizate în zonele şi la intervalele orare despre care existau date privind desfăşurarea acestor activităţi în afara reglementărilor legale în domeniu.

În perioada de referinţă au fost întocmite în total acte de sesizare pentru 46 de fapte de natură penală, fiind identificaţi şi predaţi organelor de urmărire penală 38 de autori şi au fost constatate 45 de contravenţii fiind aplicate amenzi în valoare de 13 200 lei. Cu ocazia constatării faptelor de natură penală, efectivele de jandarmi au indisponibilizat în total 241,13 kg de peşte, 8470 metri liniari de unelte de pescuit de tip setcă (7670 metri de setcă confecţionată din plasă monofilament şi 800 metri de setcă confecţionată din plasă multifilament şi aţă), 4 unelte de tip prostovol, 2 lansete prevăzute cu unelte pentru greblare/harponare şi 3 unelte tip pripon, în lungime de 1000 metri fiecare.

Peştele indisponibilizat a fost redat mediului prin deversare în apa râului Olt. Celelalte bunuri indisponibilizate au fost predate împreună cu actele de constatare şi persoanele în cauză, organelor de urmărire penală competente, conform prevederilor legale.

În perioada următoare, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt, în funcţie de efectivele şi mijloacele la dispoziţie, cu ocazia executării misiunilor specifice, va continua activitatea de verificare a respectării prevederilor legale în vigoare cu ocazia desfăşurării activităţilor de pescuit recreativ-sportiv şi comercial în zona de competenţă, urmând ca, în baza instrumentelor de colaborare/cooperare să fie desfăşurate activităţi/misiuni specifice în comun  cu celelalte instituţii/asociaţii cu atribuţii în domeniul de referinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here