Porțiunea calamitată din DJ 546 Teslui-Deleni, refăcută de Consiliul Județean

0
169

Consilierii județeni au aprobat în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean, desfășurată joi, 31 mai, documetația tehnico-economică pentru obiectivul de investiții „Refacere drum județean DJ 546, km 117+335, 0,06 km, localitate Teslui, satul Deleni”, cu principalii indicatori tehnico-economici. Valoarea totală a investiției se ridică la 2.403.374 lei cu TVA.

Preşedintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a precizat că fondurile necesare acestei investiţii derulată de Consiliul Județean au fost alocate de către Guvern, după ce forul judeţean aprobase deja o hotărâre în acest sens. În urmă cu mai bine de o lună, au fost situaţii în judeţul Olt de alunecări de teren şi inundaţii, care au distrus o parte din infrastructura localităţilor. La momentul respectiv, Guvernul României a alocat bani pentru alunecările de teren şi, ulterior, şi pentru infrastructura distrusă. Noi am prins, încă din şedinţa trecută, bani în buget pentru acele alocări şi astăzi am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru una dintre aceste investiţii. Este vorba despre situaţia de pe DJ 546, de la Teslui”a declarat Oprescu.

Porțiune de drum județean ce urmează să fie refăcută a fost afectată de o alunecare de teren la sfârșitul lunii martie, fiind provocată de apa scursă de pe versanți provenită din topirea zăpezii. Prezența apelor de infiltrații în corpul drumului a favorizat apariția unor fenomene de prăbușire a versantului de pe partea stângă, ce susține terasamentele drumului. În această zonă drumul prezintă o rupere a corpului drumului cu diferența de nivel de aproximativ 20 de metri și pe o lungime în lungul drumului de aproximativ 25-30 metri, circulația rutieră realizându-se greoi, pe aceeași bandă de circulație pentru ambele direcții existând pericolul opririi permannete a acesteia odată cu extinderea fenomenelor de instabilitate”, se arată în raportul la proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectul de investiții.

 

Ilie Bîzoi

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here