Sărbătoarea Rozelor” – a XX-a ediţie, la Oporelu

0
282

La Oporelu, „Sărbătoarea Rozelor” este o tradiţie respectată cu sfinţenie: nu degeaba ea este programată să se desfăşoare într-o zi sfântă – în Duminica Rusaliilor, Ziua Pogorârii Sfântului Duh. Iubită şi aşteptată de toţi fiii satelor componente, „Sărbătoarea Rozelor” din comuna Oporelu a ajuns la cea de-a XX-a ediţie. Încă de dimineaţă, cu câteva ore înainte de începerea manifestării, totul era aranjat: de la mesele şi băncuţele de sub corturi şi spaţiile de joacă pentru cei mici, până la grătarele pe care vor sfârâi toată ziua micii, cârnaţii şi antricoatele. Apoi, încet-încet, o mulţime de oameni a început să inunde platoul din curtea Primăriei. Printre participanţi, primarul Valerin Burciu nu mai prididea să observe totul şi să intervină acolo unde i se părea că organizarea nu este ireproşabilă. Se vedea bine că are emoţii, dar acestea i-au fost spulberate treptat odată cu începerea spectacolului extraordinar dedicat locuitorilor comunei.

Atmosfera de sărbătoare a fost realmente ridicată până în slăvile cerului de evoluţia entuziasmantă a căluşarilor din Oporelu. Auzisem multe vorbe frumoase despre ei, dar a fost prima oară când i-am văzut „pe viu”. Drept să vă spun, nu m-am dezlipit de marginea scenei pe toată durata jocului lor. Un joc magnific, care m-a aruncat cu imaginaţia până în străfundurile magice ale preistoriei. Dar şi ce a urmat după ei a fost la înălţimea aşteptărilor. Şi nici nu se putea altfel, dată fiind valoarea artistică deosebită a Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”, alcătuit din personalităţi precum Ion Creţeanu, Maria Ghinea, Ileana Lăceanu, Vasilica Dinu, Neta Soare, Victoriţa Cică, Cătălin Bărbulescu, Gabriel Zăvoeanu, Marinela Dobriţoiu, Carmen Budulan, Maria Olteanu, Daniel Roşoga, Florica Chircă, Ştefania Strejescu, Dorina Mete, Marian Toma, Elena Toma, Sorina Dinu, Ştefan Constantin, acompaniaţi de orchestra al cărei dirijor este maestrul Cristian Dumitru. Chiar dacă nu întreaga această suită de artişti desăvârşiţi a fost prezentă la cea de-a XX-a ediţie a Sărbătorii Rozelor” de la Oporelu, trebuind să se împartă între mai multe localităţi ale judeţului care, la fel, îşi sărbătoreau ziua, am menţionat (sper să nu fi omis pe cineva!) întreaga componenţă a Ansamblului, din respect pentru dedicaţia cu care oamenii aceştia, punându-se în slujba Artei, în acelaşi timp slujesc tradiţiile artistice ale judeţului Olt.

Ferm racordată la pulsul localităţilor, conducerea politică şi administrativă a judeţului a ţinut să fie alături şi de locuitorii comunei Oporelu şi să le împărtăşească bucuria din suflet. În fruntea numeroasei delegaţii a fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Virgil Delureanu. Acesta, adresându-se celor prezenţi, i-a felicitat pentru toate realizările de până acum şi i-a asigurat că, în continuare, se vor bucura de tot sprijinul din partea Consiliului Judeţean, pentru ca toate proiectele depuse să fie implementate şi să facă din comuna Oporelu o comună de nivel european.

„Sărbătoarea Rozelor” – o zi frumoasă sub toate aspectele, inclusiv meteo, căci, printre norii rari, soarele şi-a arătat generos obrazul strălucitor, probabil încântat şi el de atâta joc şi voie bună pe platoul din curtea Primăriei Oporelu. Iar după ce soarele s-a ascuns pe după frumoasele dealuri care văluresc relieful comunei, petrecerea a continuat până târziu în noapte. Focul de artificii din final a fost ca o concluzie elocventă pentru o sărbătoare reuşită, care a ajuns la inima cetăţenilor şi le-a întărit ataşamentul faţă de valorile şi tradiţiile locale. Abia după stingerea ultimului cerc multicolor de pe cer a răsuflat uşurat şi primarul Valerin Burciu. Pentru el, se încheiase o zi grea. Abia acum se simţea eliberat pe deplin de responsabilitatea organizării unui astfel de eveniment şi putea gusta din cupa succesului.