PSD a decis organizarea unui miting pentru susținerea lui Dăncilă pe 9 iunie

PSD va organiza pe 9 iunie un miting de amploare pentru susţinerea Guvernului Dăncilă, a declarat, luni, preşedintele social-democraţilor vasluieni, Dumitru Buzatu.

0
214

În urma discuţiilor cu membrii de partid, a fost stabilită data de 9 iunie pentru organizarea unui miting de susţinere a Guvernului”, a precizat Buzatu pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, la miting vor participa delegaţii cu membri şi simpatizanţi ai partidului din toate judeţele ţării, dar sunt aşteptaţi toţi cetăţenii care au încredere în guvernarea PSD-ALDE.

Anterior, surse politice din PSD au confirmat pentru Știrile ProTV faptul că Partidul Social Democrat a decis organizarea unui miting de susținere a premierului Viorica Dăncilă, după ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut public demisia de mai multe ori.

Vicepremierul Paul Stănescu a afirmat recent că, în funcţie de evoluţia situaţiei politice, va fi organizat un miting, pentru că PSD trebuie să se “reverifice” şi să vadă “dacă tot ce a făcut este susţinut”.

Întrebat dacă va mai avea loc un miting de susţinere a premierului, Stănescu a răspuns: “Cum a spus preşedintele Liviu Dragnea, da. (…) În funcţie de evoluţia situaţiei politice, sigur vom alege un moment şi sigur că acest miting va avea loc. Nu pot să vă spun eu data. Va fi tot o hotărâre într-un for al partidului în ceea ce priveşte data”.

În opinia sa, la acest miting vor participa foarte mulţi oameni.

“Foarte mulţi. Nu ştiu dacă peste un milion, un milion, dar foarte mulţi, pentru că trebuie, într-adevăr, să vedem dacă tot ceea ce am făcut noi până acum e susţinut, trebuie să ne dăm seama de lucrul ăsta şi să vedem lucrul ăsta, (…) să ne reverificăm”, a precizat Stănescu, potrivit Agerpres.

Sursa:www.stirileprotv.ro