IOHANNIS A PROMULGAT LEGEA: SAMSARII AFARĂ DIN PIEȚE!

LEGE PENTRU FERMIERII ROMÂNI! Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat pe 19 martie 2018, un decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol. Noile prevederi îi avantajează pe micii fermieri și-i descurajează pe samsarii din piețe.

0
603

Principalele modificări aduse în lege vizează eliminarea samsarilor din piețe și favorizarea micilor fermieri care-și vând produsele:
ETICHETA TREBUIE SĂ CONȚINĂ
DATA OBȚINERII PRODUSULUI
Eticheta produsului trebuie confecționată dintr-un material scris, imprimat, înscris la vedere, în mod vizibil, lizibil şi uşor de înţeles, cu scopul de a oferi cumpărătorilor informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare, care trebuie să conţină următoarele elemente:
1. numele şi prenumele/denumirea producătorului;
2. denumirea produsului;
3. localitatea de origine;
4. data obţinerii produsului;
5. preţul de vânzare.
Producătorii agricoli au obligaţia afişării la locul de vânzare a etichetei de produs, care conţine toate informaţiile. Administratorii pieţelor au obligaţia de a informa organele competente pentru verificarea activităţii de comercializare cu produse agricole, despre neafişarea la locul de vânzare, de către producătorii agricoli, a etichetei de produs.
ATESTATUL DE PRODUCĂTOR,
VALABILITATE 7 ANI
Atestatul de producător cuprinde informaţii privind numele, prenumele şi datele de identificare ale producătorului agricol, pe baza datelor din registrul agricol. Valabilitatea atestatului de producător este de 7 ani de la data emiterii.
Atestatul de producător se eliberează, la cerere, persoanelor fizice, care optează pentru desfăşurarea unei activităţi economice în sectorul agricol, pe baza datelor din registrul agricol.
Atestatul de producător se eliberează de către primar în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, cu avizul consultativ emis de către una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, după caz, constituite conform legii şi organizate la nivel local/zonal/ judeţean/regional/naţional, care se înregistrează la primăriile comunelor, oraşelor, municipiilor sau sectoarelor municipiului Bucureşti şi care nominalizează cel puţin un reprezentant în acest scop, sau în lipsa avizului de la una dintre structurile asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, de către entităţile teritoriale din subordine sau în coordonare, stabilite în condiţiile legii, în acest scop, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În situaţia emiterii avizelor consultative de către una dintre structurile asociative profesionale/ patronale/ sindicale din agricultură, acestea au obligaţia transmiterii evidenţei cu avizele consultative eliberate.
Costurile generate de tipărirea atestatului de producător şi a carnetului de comercializare din sectorul agricol se suportă din bugetele consiliilor judeţelor sau, după caz, din bugetul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, iar sumele cheltuite de acestea se recuperează prin grija primarilor comunelor, oraşelor, municipiilor sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti din sumele achitate de solicitanţi pentru eliberarea acestora, stabilite prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, la propunerea autorităţilor executive fără a se depăşi valorile maxime prevăzute în legislaţia fiscală.
Preşedintele consiliului judeţean, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti transmit la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale lista centralizatoare a structurilor asociative profesionale/ patronale/ sindicale din agricultură, înregistrate în scopurile prevăzute de prezenta lege.
CARNETUL DE COMERCIALIZARE,
VALABILITATE 7 ANI
Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol este valabil 7 ani şi se eliberează la cerere solicitantului de către primarul pe a cărui rază de competenţă se află terenul/ ferma/ gospodăria în care se obţin produsele estimate a fi destinate comercializării, în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, după verificarea existenţei atestatului de producător, verificarea faptică în teren a existenţei produsului/produselor supus supuse comercializării şi după obţinerea avizului consultativ de la una dintre structurile asociative profesionale/ patronale/ sindicale din agricultură, sau de la entităţile teritoriale din subordine sau în coordonare, stabilite în condiţiile legii, în acest scop, de Ministerul Agriculturii. Se pot emite, la cerere, mai multe carnete de comercializare. Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol conţine 7 file. Filele se completează cu datele privind identitatea producătorului agricol ca titular şi, după caz, a soţului/soţiei, rudelor/afinilor până la gradul II, informaţiile din fiecare an de valabilitate privind suprafeţele cultivate şi structurile corespunzătoare pe specii de legume, pomi fructiferi, cartofi, cereale, oleaginoase, viţă-de-vie pentru struguri de vin/struguri de masă, alte culturi, respectiv pe specii de animale, care să reflecte grupele de produse vegetale/grupele de animale stabilite la art. 105 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi producţiile estimate a fi destinate comercializării, sunt semnate de primar şi rămân nedetaşabile la carnet.
Filele identice, nedetaşabile din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, care conţine date privind denumirea produsului, unitatea de măsură, cantitatea transportată, cantitatea vândută, localitatea de desfacere/piaţa/data – să fie în număr de 40 file tipărite identic faţă-verso.
În cadrul structurilor de comercializare cu ridicata sau cu amănuntul este obligatorie organizarea de spaţii de vânzare distincte şi semnalizate corespunzător, care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deţinători ai unui atestat de producător şi ai unui carnet de comercializare pentru valorificarea produselor din sectorul agricol obţinute din propria fermă/gospodărie.
În cazul producătorilor agricoli persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, administratorii pieţelor asigură accesul în piaţă pentru comercializarea produselor agricole în baza adeverinţei emisă de către primăria în a cărei rază administrativ-teritorială se află propria fermă/gospodărie, din care să rezulte suprafaţa de teren agricol şi/sau efectivele de animale pe care le deţine/exploatează şi structura de culturi, potrivit modelului din anexa care face parte integrantă din lege, şi avizul consultativ emis de către una dintre structurile asociative profesionale/ patronale/ sindicale din agricultură, după caz, sau în lipsa avizului de la una dintre structurile asociative, de către entităţile teritoriale din subordine sau în coordonare, stabilite în condiţiile legii, în acest scop, de Ministerul Agriculturii.
Procentul de alocare a spaţiilor de vânzare este de minimum 40% din totalul spaţiilor de comercializare existente; temporar, în perioada decembrie – martie, în situaţia nesolicitării şi neocupării structurilor de vânzare de către producători, acestea pot fi alocate şi comercianţilor, urmând să fie eliberate la solicitarea unui producător agricol în termen de 24 de ore.
Producătorii agricoli persoane fizice autorizate/ întreprinderi individuale/ întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, care comercializează doar producţia obţinută în propria fermă/ gospodărie, care deţin cod de înregistrare fiscală cu activitate principală cultivare/ producţie, pot ocupa spaţii de vânzare care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deţinători ai unui atestat de producător şi ai unui carnet de comercializare.
În acest caz, producătorii agricoli persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, prezintă obligatoriu administratorului pieţei documentele.
Închirierea şi desfăşurarea activităţilor în spaţii care nu respectă cerinţele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor este interzisă.
Producătorii agricoli au obligaţia să afişeze vizibil la locul de vânzare următoarele documente:
a) copie după atestatul de producător şi copie după fila din carnetul de comercializare vizată anual în cazul producătorilor agricoli persoane fizice;
b) copie după certificatului de înregistrare la registrul comerţului în cazul producătorilor agricoli persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/ întreprinderi familiale constituite în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
Supravegherea afişării documentelor de către producătorii agricoli este în sarcina administratorului pieţei.