Cincisprezece mame din Olt au încasat ilegal aproape 200 milioane ROL

0
709

Mai multe mame din județul Olt au fost depistate că au încasat ilegal bani de la stat. Inspectorii Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Olt au efectuat în 2017 controale la indemnizațiile de creșterea copilului și au constatat că 15  mame au beneficiat ilegal de stimulentul de inserție.

Potrivit conducerii AJPIS Olt, mamele au notificat că s-au întors la serviciu înainte de împlinirea vârstei de doi ani a copilului, însă la muncă nu au stat decât puțin după care s-au reîntors acasă și au primit în continuare, stimulentul de inserție. „Este vorba despre 15 beneficiari de stimulent de inserţie care în anul 2017 au încasat ilegal 19.695 RON (aproape 200 milioane ROL). Aceste mame au stat acasă aproape doi ani, după care s-au întors la serviciu beneficiind de extinderea cu încă un an, pentru stimulent, dar condiția era să meargă la serviciu și să realizeze venituri. Ori mamele s-au reîntors acasă, nu au mai anunțat acest lucru beneficiind de stimulentul de inserție. Acum mamele vor trebui să înapoieze banii primiți ilegal”,a precizat Ileana Ghiţă, directorul executiv al AJPIS Olt. Persoanele care se află în concediul pentru creşterea copilului şi aleg să revină la muncă înainte de terminarea acestuia au dreptul la o sumă lunară numită stimulent de inserţie, stabileşte legislaţia în vigoare, ce se acordă la cerere. Din aprilie 2017, cuantumul stimulentului de inserție s-a majorat la 650 de lei. Acest drept este acordat părinților care se întorc la activitatea profesională înainte de finalizarea concediului pentru creșterea copilului. Stimulentul de inserție poate fi cerut de oricare dintre cei doi părinți ai copilului, iar acesta se poate solicita pentru fiecare naștere. Dreptul este acordat în baza unei cereri însoţită de o serie de documente: copie după actul de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului, adeverinţă cu veniturile realizate în ultimele 12 luni înainte naşterii copilului şi decizia de reluare a activităţii. Cererea şi documentele care atestă îndeplinirea condiţiilor de acordare a stimulentului de inserţie trebuie depuse la primăria pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul. Indemnizaţia aferentă concediului de creştere a copilului şi stimulentul de inserţie nu se pot cumula. În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţie şi solicită stimulent, plata primului drept se suspendă.

Ilie Bîzoi