Cele mai tari firme din Olt cu capital exclusiv românesc

0
1366

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt a făcut public un top al celor mai productive 10 societăţi oltene cu capital exclusiv românesc, în anul 2016, la solicitarea Gazeta Oltului, clasament realizat în funcţie de profitul net al firmelor. Societatile oltene cu capital exclusiv românesc au realizat un profit net însumat de peste 64 de milioane RON (adica nu mai puțin de 640 miliarde ROL).

Compania care a înregistrat cel mai mare profit net din județ este Rolmis SRL, societate controlată de omul de afaceri Dumitru Ghidănac, specializată în construcția de clădiri, cu un profit net de 10.493.494 de lei, adică aproximativ 105 miliarde ROL, urmată de Grup Primacons SRL(construcții clădiri), patronată de omul de afaceri Octavian Bălțoi, cu un câștig net înregistrat anul trecut de 9.988.053 de lei  și Vimetco Extrusion SRL cu 7.344.350 RON.

Pe următoarele locuri se clasează Panadria SRL cu sediul în comuna Găneasa. Societatea a înregistrat un profit net declarat anul trecut de 5.993.704 lei, Condor Paduraru SRL din Slatina, controlată de omul de afaceri Sorin Păduraru, care a realizat un profit net de 5.715.845 de lei si Zahăr Corabia SA cu 5.586.011 RON, societate deţinută de cetăţeanul român, de origine siriană, Abdalla Rabie.

Pe locul șapte în acest top se situează Comtech CO SRL cu un profit net obținut în 2016 de 5.398.419 RON, în timp ce pe locul opt se poziționează Natural SRL din Slatina, societate patronată de Florina Popescu,  care are ca domeniu de activitate productia si comercializarea produselor de cofetarie-patiserie ambalate, cu un câștig net de 4.766.436 RON. Penultimul loc în acest clasament este ocupat de  Bogmar Pro-Design SRL (obiect de activitate construcții) cu sediul social în orașul Drăgănești-Olt, deținut de omul de afaceri Bogdan Petre Timofte care a înregistrat în 2016 un  profit net de 4.570.919 lei, iar poziția a zecea este ocupată de Eurogenetic SRL din Balș, care are ca domeniu de activitate comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate,  cu un câștig net declarat de 4.540.707 RON.  Primii 10 profesioniști din registrul comertului Olt, cu capital exclusiv românesc, conform datelor din situațiile financiare pentru anul 2016 obținute de la Ministerul Finanțelor Publice, în ordinea profitului net declarat au realizat un profit net însumat în cuantum de 64.397.938 RON, a precizat Claudia Liana Jurge, directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt.

Ilie Bîzoi

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here