Primarul din Vulpeni, Paul Mandea, a început în forţă anul 2018

0
1060

L-am regăsit pe d-l primar din Vulpeni, Paul Mandea, la datorie, ca de obicei: la biroul său din Primărie, la prima oră, trecându-şi în revistă activităţile planificate pentru ziua respectivă. Intrând în comună, ne-au atras atenţia o serie de utilaje cu mai mulţi muncitori trebăluind pe marginea drumului, aşa că primul lucru pe care am vrut să-l aflăm de la d-l primar s-a referit la ce se întâmplă acolo. Aşa am aflat că în comuna Vulpeni, profitându-se de iarna blândă din acest an, au început lucrările la introducerea sistemului de apă şi canalizare, un proiect pe AFIR, în valoare de 110 miliarde de lei vechi. Nu s-a mai aşteptat venirea primăverii, constatându-se că temperaturile peste limita de îngheţ permit efectuarea de săpături, în felul acesta câştigându-se timp şi recuperându-se din întârzierile datorate lungului drum birocratic pe care a trebuit să-l parcurgă hârtiile. Acum, că lucrările au demarat, în sfârşit, se estimează că în primăvara lui 2019, prin aprilie-mai, întregul sistem de apă şi canalizare va fi dat în funcţiune.

În continuare, d-l primar ne-a vorbit despre celelalte proiecte la care lucrările de execuţie urmează să înceapă în curând. În primul rând ne-a menţionat cele două proiecte prin PNDL-2, a căror finanţare a fost aprobată: reabilitarea şi modernizarea Şcoalii Gimnaziale, pentru care este necesar un volum de lucrări în valoare de aproape 25 de miliarde de lei şi asfaltarea a circa 9 km de drumuri comunale, inclusiv podeţe şi rigole – o investiţie de aproape 100 de miliarde de lei. În afară de acestea, Primăria şi Consiliul Local Vulpeni au în vedere şi construirea unui stadion modern, cu fonduri accesate prin GAL, lucrările urmând să înceapă chiar din primăvara anului în curs. De asemenea, administraţia din Vulpeni se gândeşte şi la înlocuirea actualului sistem de iluminat public, uzat moral în condiţiile în care a apărut alternativa unui sistem mult mai economicos, cu becuri LED, mai puţin energofage.

În sfârşit, pentru că n-am vrut să-l reţinem prea mult, d-l primar ne-a vorbit şi despre colaborarea cu conducerea judeţeană a PSD. În acest sens, chiar şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu buna colaboarare care există şi a ţinut să precizeze că nu a simţit în niciun moment vreo reţinere în privinţa sa, pe motiv că este liberal. Dimpotrivă, deşi este recunoscut ca un liberal convins, Consiliul Judeţean Olt, condus, după cum se ştie, de PSD, a intervenit, de fiecare dată când i s-a cerut ajutorul, în rezolvarea problemelor din comuna Vulpeni. Mai supărat s-a arătat d-l primar faţă de proprii cetăţeni, că oricât ar face pentru ei, oricât s-ar zbate să le facă traiul mai comod, mai aproape de civilizaţie, ei tot clevetesc. „Ei nu înţeleg, a izbucnit d-l primar la un moment dat, parcă strigându-şi disperarea, că eu n-am ce să iau din Primărie. Şi mobilierul acesta, arătând spre fotoliile şi masa din încăpere, tot eu le-am adus, pe banii mei. Şi circul cu maşina mea, cu benzină pentru care nu cer decontare, n-am nevoie de nimic, pentru mine, din Primărie”. Am încercat să-l liniştim, amintindu-i că recunoştinţa e floare rară la români şi, ca să abatem discuţia, l-am întrebat ce crede despre noua conducere liberală a judeţului. Ne-a spus că o condiţie foarte importantă pentru un lider de partid este să fie bogat. Nu ştie cât de bogat este preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, dar atunci când va trebui să dea o masă, cu un anumit prilej, să o dea din banii lui, nu scărpinându-se după ureche şi uitându-se în stânga şi-n dreapta după oameni cu bani care să plătească în locul lui. În orice caz, el îi urează succes noului preşedinte PNL Olt şi ar vrea să-l vadă mai implicat, decât predecesorii săi, în viaţa partidului, cât să-i poată imprima atât de necesarul impuls vital care i-a lipsit până acum.