„Când spui Călui, spui tradiţie în confecţionarea rogojinilor şi paporniţelor” – interviu cu CONSTANTIN ROTARU, primarul comunei CĂLUI

Comuna Călui este formată din satele Călui şi Gura Căluiu, desprinse în 2004 din comuna Oboga. Este străbătută de râul Olteţ şi afluentul acestuia, Căluieţ. Reţeaua de drumuri măsoară 17 km, artera principală fiind drumul judeţean DJ 643. Are o suprafaţă de 2.630 ha, în care se includ şi cele 1.540 ha de pădure. Se învecinează la nord cu Iancu Jianu, la est cu Morunglav, la sud cu Oboga, iar în vest cu Baldovineşti şi Vulpeni. În 1973, din populaţia totală a comunei Oboga, de 4.144 de locuitori, 55% trăiau în satele Călui şi Gura Căluiu. Conform ultimului recensământ, cel din 2011, numărul locuitorilor din comuna Călui este de 1519 persoane. Principalul punct de atracţie turistică este reprezentat de mănăstirea Călui, ctitorie din secolul al XVI-lea a lui Vlad banul, Dumitru pârcălab şi Balica spătar, aceiaşi care apar în hrisovul din 5 iulie 1516 prin care Neagoe Basarab le întăreşte „ocină în Călui”. În 1588, mănăstirea este înfrumuseţată de fraţii Buzeşti, ale căror morminte se văd la intrarea în biserica mănăstirii. În comună, se mai păstrează încă meşteşugul tradiţional al confecţionării rogojinilor şi paporniţelor din papură. Încă de la înfiinţarea sa ca unitate administrati-teritorială de sine stătătoare, Comuna Călui a fost condusă de primarul Constantin Rotaru, care deja venea după un mandat de primar petrecut în fruntea comunei Oboga. Născut la 24 iulie 1958, şi-a făcut studiile liceale la Liceul de Construcţii din Balş, unde a fost coleg de bancă cu actualul primar de la Bârza, Marin Vlăduţ, apoi a absolvit Facultatea TCM Braşov, specialitatea deformări plastice şi tratamente termice. Conduce un Consiliu Local format din 11 consilieri, 4 dintre ei reprezentând PSD, 4 PNL, 2 ALDE şi 1 UNPR. Viceprimar este Dumitru Ciprian Nicola.

2
769

–          Unde aţi lucrat după absolvirea facultăţii?

–          Am fost repartizat la IOB Balş – fie-i ţărâna uşoară, ca să zic aşa, într-o paranteză, că, practic, acest combinat cu mii de muncitori a fost omorât de nişte „asasini” plătiţi de cei care au vrut să ne transforme ţara într-o piaţă de desfacere pentru produsele lor. La IOB Balş am lucrat în secţia FOR (forjă, osii şi roţi) unde am fost coleg (nu mai zic că i-am fost şef) cu Ion Enescu, primarul de la Baldovineşti. La forjă mi-am făcut stagiatura, ţineam loc de maistru, la compartimentul producţie. Apoi am fost promovat mai întâi ca şef de atelier, după care, ca şef de secţie, coordonam toată activitatea din secţie, pe un schimb, activitatea în IOB desfăşurându-se în 3 schimburi. După 10 ani şi o lună de zile, m-am despărţit cu regret de IOB Balş, rebotezat, după 1989, ca SMR. Începuse deja să tragă să moară, mi-am dat seama că era condamnat la moarte, că nimic nu-l mai poate salva. Mi-am înfiinţat o firmă proprie în Balş, iar în anul 2000 am candidat şi am fost ales ca primar la Primăria Oboga. De atunci lucrez în administraţia locală.

–          A fost oportună desprinderea Căluiului de Oboga?

–          Atunci, da! A fost un val, în 2004, care ne-a luat pe mulţi şi s-au înfiinţat atunci 11 comune noi în judeţul Olt. Ideea era să putem accesa mai uşor banii guvernamentali şi, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, a celor europeni. N-a anticipat nimeni că, după aderare, se va migra în masă în Europa şi se va petrece acest fenomen de depopulare a localităţilor care s-a întors împotriva noastră ca un bumerang: căci accesarea fondurilor europene, practic, a devenit imposibilă în comunele unde populaţia a scăzut sub 2000 de locuitori.

–          Vă rugăm, d-le primar, să consemnăm principalele realizari edilitare din mandatele dvs.

–          Prima mea grijă îndreptându-se către noua generaţie, am vrut ca aceasta să crească şi să se formeze într-un cadru civilizat. Prin urmare, am renovat şi dotat cu mobilier nou Şcoala Generală, cu clasele I-VIII, din satul Călui, singura, de altfel. Am avut şcoală şi în Gura Căluiu, dar de când cu depopularea, am comasat totul în şcoala din satul Călui, unde copiii sunt aduşi cu microbuzul şcolar. Mai avem în jur de 130 de copii la şcoală şi vreo 40 la grădiniţă. Tot pentru tineri în mod special, am înfiinţat un parc în centrul comunei şi am modernizat, dotat şi extins, cu fonduri atrase prin Compania Naţională de Investiţii, căminul cultural din satul Călui. Apoi, pe linie de infrastructură: asfaltarea drumului comunal DC 9, de la drumul judeţean DJ 643 până la mănăstire, în lungime de 3,5 km; asfaltare şanţuri şi ridicat podeţe pe drumul comunal DC 9B, în lungime de 1 km, spre fosta bază de recepţie a fostului CAP; construire poduri în punctele Bădica, Marinache, Băla şi Muta; înfiinţarea unei parcări în centrul comunei, în faţa căminului cultural. Iluminatul public este bine pus la punct în toată comuna, iar în zonele cele mai importante am introdus camere de supraveghere video.

–          Apă şi canalizare aveţi?

–          Tocmai voiam să vă spun că am încheiat investiţia privind introducerea sistemului de alimentare cu apă în comuna noastră, iar în anul acesta urmează să-l extindem. Avem un proiect de extindere, prin PNDL-2, la care avem aprobată o finanţare de circa 19 miliarde de lei vechi, proiect care înseamnă completarea sistemului de reţea pe partea opusă a drumului, circa 6 km de conductă, şi racordarea la sistem a celor 795 de proprietari. Adică, aceştia nu trebuie să plătească operaţiunea de racordare, aceasta o facem noi, îi ducem conducta până la poartă, ei doar trebuind să-şi dea acordul. În legătură cu canalizarea, există documentaţia tehnică necesară, facem în continuare demersuri pentru aprobare şi finanţare.

–          Alte proiecte, d-le primar?

–          În acest an urmează să începem şi o investiţie nouă, cu bani accesaţi prin GAL, circa 62.000 de euro. Este vorba de modernizarea şi dotarea bazei sportive, un proiect pe care-l vom depune foarte curând. De asemenea, avem în derulare un proiect de circa 50 de miliarde de lei care înseamnă asfaltarea a 4,9 km de drumuri comunale, inclusiv betonarea a 5,5 km de şanţuri şi construirea a 276 de podeţe în faţa porţilor gospodăriilor. Proiectul a intrat în executare în 2014, dar insuficienţa fondurilor a făcut să dureze atât. În acest an 2018 avem asigurată finanţarea pentru finalizarea proiectului. În colaborare cu parohia Călui, avem un proiect de 18,5 miliarde lei pentru renovarea bisericii, inclusiv reparaţia şi refacerea picturii. De asemenea, la fosta şcoală din Gura Căluiu vrem să înfiinţăm un cabinet medical.

–          Bugetul pe 2018 vă este îndeajuns?

–          Chiar într-atât încât să răspundă la toate problemele, nu este. Dar eu sunt mulţumit, în condiţiile date, inclusiv funcţionarii din Primărie. Le-am crescut salariile şi abia acum pot să zic că acestea se ridică aproape de cât ar trebui să fie. Am crescut şi nivelul de încasare a impozitelor şi taxelor locale. Anul trecut am strâns 2,2 miliarde de lei, iar anul acesta mi-am propus să ajung la 2,5 miliarde de lei, apropiindu-mă astfel de nivelul maxim posibil. Cu încă o mică rectificare bugetară la care mă aştept din partea Guvernului, vom trece cu bine şi prin anul 2018.

–          D-le, primar, are Căluiul o amprentă a lui, ceva care să-l facă special?

–          Căluiul este special în primul rând prin mănăstirea Călui, de care s-a auzit în toată lumea. Ridicarea mănăstirii a început pe vremea voievodului Neagoe Basarab, de către banul Vlad şi fraţii săi, Dumitru şi Balica, strămoşi ai Buzeştilor. Vremurile tulburi de după 1521 au împiedicat continuarea lucrărilor. Acestea au fost reluate în 1588 de fraţii Buzeşti, Radu, Preda şi Stroe (ctitorii de fapt ai mănăstirii), când au fost ridicate şi chiliile pentru călugări. Biserica, deşi de dimensiuni mici, 15 metri lungime şi 6 metri lăţime, dar cu ziduri groase de aproape 1 metru, este un monument reprezentativ pentru arhitectura muntenească din secolul al XVI-lea. Se păstrează şi azi clopotele donate bisericii, în 1588, de Radu Buzescu. Turnul-clopotniţă din curtea mănăstirii a fost ridicat în secolul XVII. Au fost vremuri când mănăstirea a fost foarte bogată, stăpânind nu mai puţin de 30 de sate. Numele se pare că vine de la nişte călugări greci care, extrem de încântaţi la vederea mănăstirii, au repetat de mai multe ori: „Kalos!”, adică frumos.

–          E vorba şi de nişte tradiţii…

–          Iarăşi mi-aţi luat vorba din gură. Căci tocmai voiam să vă spun că, în al doilea rând, când spui Călui, spui tradiţie în confecţionarea rogojinilor şi paporniţelor. Un meşteşug ale cărui origini se pierd în negura vremurilor. Se pare că primii practicanţi au fost robii ce munceau pe pământurile mănăstirii. Dar cea mai mare înflorire a lui a fost în anii comunismului. Veneau aici tiruri întregi cu materia primă, adică papura, adusă tocmai de prin bălţile de la Dunăre. Creşte ea şi pe malurile Olteţului, dar nu cât să satisfacă o producţie la scară industrială. Cu vreo 30 de ani în urmă, nu era gospodărie în Călui unde să nu se confecţioneze rogojini şi paporniţe. După 1989, ca tot ce a fost bun în România, acest meşteşug aproape că a dispărut. A fost ţinut în viaţă de câţiva artizani împătimiţi, care au continuat să-şi ducă un trai de azi pe mâine din vânzarea acestor produse, din ce în ce mai puţin căutate. În ultimul timp însă, mai ales rogojinile, au din nou căutare! Sunt cumpărate mai ales de persoanele care ţin să-şi decoreze locuinţele în stil rustic. Au început să vină şi străini la Călui, să cumpere rogojini. Intuind un nou avânt în acest domeniu, am iniţiat nişte activităţi de natură să genereze o anumită emulaţie în rândurile tinerei generaţii. Astfel, la şcoala din comuna noastră s-a înfiinţat un cerc de împletituri, unde copiii sunt iniţiaţi în tainele acestui meşteşug. În tot timpul anului, dar mai ales în săptămâna când este programată „Şcoala altfel”, copiii învaţă să confecţioneze rogojini şi paporniţe, dovedindu-se deosebit de îndemânatici şi arătându-se încântaţi să continue o tradiţie de secole în comuna Călui.

–          Vă mulţumesc, d-le primar.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here