Poliția Locală în acțiune: 300 de amenzi, într-o lună

0
211

Potrivit unui raport remis de Poliţia Locală, în perioada 12 ianuarie 2018 – 05 februarie 2018, au fost aplicate 304 sancţiuni, din care 253 pentru încălcări ale prevederilor Codului Rutier. Cuantumul total al amenzilor se ridică la 80.585 lei.

Principalele sancţiuni ale poliţiştilor locali vizează următoarele abateri: 168 sancțiuni aplicate pentru opriri neregulamentare; 20 sancțiuni contravenționale pentru staționare neregulamentară; 35 sancțiuni contravenționale pentru acces interzis; 15 sancțiuni aplicate pietonilor care s-au angajat în traversarea prin loc nepermis; 10 sancțiuni aplicate pentru încălcări ale normelor legale privind circulația vehiculelor cu masă autorizată de peste 3,5 tone pe drumurile din municipiul Slatina – lipsă autorizație specială de transport; cinci sancțiuni aplicate pentru conducerea unui vehicul cu tracţiune animală neînregistrat.

În ceea ce priveşte faptele ce constituie contravenţie conform Legii 61/1991, au fost aplicate, 11 sancțiuni contravenționale, 8 sancțiuni aplicate pentru consum de alcool în locuri publice și trei pentru participare și provocare la scandal.

Pentru nerespectarea prevederilor cuprinse în HCL nr. 490/2014, au fost aplicate un număr de 39 sancțiuni.