Paul Stănescu rămâne în continuare ministru și vicepremier

2
313

În urma schimbării premierului în persoana Vioricăi Dăncilă, liderii social-democraților trebuie să decidă componența noului guvern.

Pe 22 ianuarie, adică lunea viitoare, va fi un nou Comitet Executiv al PSD, o ședință la care participă liderii de la Centru și cei din teritoriu și acolo se va decide componența guvernului. Liviu Dragnea a spus foarte clar că nu rămâne la latitudinea exclusivă a premierului desemnat să îi aleagă pe miniștri, partidul își rezervă acest drept, așa cum de altfel a făcut-o și până acum, în cazul celorlalte două guverne. Apoi, în data de 29 ianuarie, adică la interval de o săptămână, va fi convocată ședința Parlamentului la care va fi validat guvernul.

Pe lista miniștrilor care își vor păstra portofoliile se află Lia Olguța Vasilescu, ministrul muncii, Petre Daea, care va fi păstrat la Agricultură, iar Mihai Fifor, care în prezent asigură interimatul în fruntea executivului, va rămâne la Apărare. Paul Stănescu va conduce în continuare Ministerul Dezvoltării.

2 COMENTARII

  1. Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale.Ion I.C. Bratianu

    Stiu,visati multe.Asa l-ati visat prim-ministru…Pentru moment,Paul Stanescu ramane ministru pana cand se valideaza Guvernul in Parlament..Pana atunci se pot schimba multe.Sa nu uitam ca nu aduce anul ce aduce ceasul..De maine(20 ianuarie) se pot schimba multe..

  2. Daca ramane ministru viata noastra a celor din OLT se va schimba asa cum s-a schimbat in toti ani cand a fost presedinte CJ OLT adica in rau . Acest om nu este capabil sa faca nimic pentru noi darr a fost in nordul tarii si a dat bani pentru drumuri si etc nu spun ca nu meritau altii dar acolochiar sa facut ceva

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here