Sclavie la două firme din Olt

0
2491

Patronul unei fabrici de confecții din Scornicești și cel al unei firme de reparații auto din Slatina au fost sancționați de către inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt pentru nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară. Organele legii au constat că nu mai puțin de 350 de salariați de la cele două societăți erau plătiţi de patroni cu salarii sub nivelul minim impus de lege.

 Angajatorii prinşi cu mâţa-n sac au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de 300 de lei, fiecare, și obligați să se conformeze legislației în vigoare. „Avem doua societăți care nu au respectat Hotarârea de Guvern cu privire la salariul minim pe economie. Este vorba despre o societate de confecții din Scornicești și o societate cu profil de reparații auto din Slatina. În total 350 de salariați erau afectați de nerespectarea salariului minim pe economie. Au fost aplicate două sancțiuni contravenţionale în valoare totală de 600 lei și s-au trasat măsuri de intrare în legalitate. Nerealizarea măsurilor trasate de către inspectorii de muncă este sancţionată, conform prevederilor Legii 108/1999, cu amendă cuprinsă între 5.000  şi 10.000 lei. Conform Codului Muncii amenzile pentru nerespectarea salariului minim pe economie sunt cuprinse între 300 şi 2.000 lei”, a precizat inspector șef Cristian Ungureanu, șeful ITM Olt.

În  2016, patru patroni din  Olt au fost sancţionaţi pentru nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, în timp ce în 2015 zece patroni din judeţ au încălcat legislația. Domeniile de activitate în care angajaţii sunt plătiţi cu salariul minim sunt comerţul şi prestările de servicii, cum ar fi cele de alimentaţie publică (baruri şi restaurante) spălătorii, service-uri şi vulcanizări, domenii de activitate unde nu sunt cerute prea multe studii, dar unde activează un număr mare de persoane.

De asemenea, potrivit inspectorilor de muncă, salariul minim se regăseşte pe contractele de muncă ale angajaţilor din industria confecţiilor textile, la firmele de pază şi în agricultură.

 

Ilie Bîzoi