Majestatea Sa Regele Mihai I a murit

3
113

Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viață marţi, 5 decembrie 2017, la ora 13 (ora României), la reședința privată din Elveția. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteța Sa Regală Principesa Maria. În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei române va face o declarație către țară. În cursul zilei de miercuri,6 decembrie, va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.

Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

 

La dorința Custodelui Coroanei române, funeraliile Regelui Mihai I vor respecta tradiția înaintașilor Majestății Sale Defuncte.

Începând de mâine, cărți de condoleanțe vor fi deschise simultan la Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile. Condoleanțe pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/. Toți cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitați să o facă, începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în fața intrării principale“, se precizează într-un comunicat de presă remis la redacţie de Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui

 

 

3 COMENTARII

  1. Majestatea Sa Regele Mihai I a fost un Suveran cu suflet bun si cu minte inteleapta.Dumnezeu sa-L odihneaca pe Unsul Sau in lumina ,pacea si iubirea Preasfintei Treimi,pomenindu-l in ceata celor Drepti!
    Vesnica Lui pomenire din neam in neam!
    Sincere condoleante Familiei Regale si tuturor celor care L-au cunoscut si pretuit dimpreuna cu poporul si neamul romanesc pe Majestatea Sa Regele Mihai I.

  2. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că moartea Regelui Mihai lasă în urmă un gol imens, afirmând că acesta a luptat pentru “o Românie întreagă, democratică și europeană, care-și respectă propria tradiție și propriile valori naționale”.

    “Sunt profund întristat de vestea morții Regelui Mihai! Lunga sa suferință nu a putut atenua șocul acestei vești. Aceasta este dovada cea mai palpabilă a prezenței Regelui Mihai în sufletele noastre, a importanței sale pentru noi, românii. Golul pe care îl lasă în urmă este imens. Imensă este însă și contribuția Regelui în Cel De-al Doilea Război Mondial și în salvgardarea destinului românesc”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe Facebook.

    Liviu Dragnea a afirmat că Regele Mihai a luptat pentru o Românie democratică şi europeană, iar testamentul politic al acestuia trebuie urmat indiferent de convingeri politice.

    “Regele Mihai a luptat pentru o Românie întreagă, democratică și europeană, care-și respectă propria tradiție și propriile valori naționale. Testamentul său politic este limpede și nu avem decât să-l urmăm toți, indiferent de convingerile politice! Dumnezeu să-l odihnească!”, a conchis Dragnea.

  3. „Astăzi, Majestatea Sa Regele Mihai I i s-a alăturat Reginei Ana în Împărăţia Cerească. Fiica sa, Margareta, este, începând de astăzi, Majestatea Sa Regina Margareta, Custodele Coroanei Române, în baza articolului 1.2.[1] din Normele Fundamentale promulgate de Regele Mihai I la 30 decembrie 2007.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here