Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Olt, scoasă la vânzare pentru aproape 9 miliarde de lei

1
576

Sediul Camerei de  Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Olt va fi scos pentru a doua oară la licitaţie de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Olt. Asta, după ce prima licitaţie programată în data de 31 octombrie nu s-a mai ţinut din lipsă de ofertanţi.

Fiscul oltean scoate din nou la vânzare clădirea CCIA Olt, situată în Slatina, strada Nicolae Titulescu, numărul 49. Licitaţia este programată în data de 29 noiembrie 2017, în strada Arcului, numărul 1, din Slatina. Clădirea care are o suprafaţă de 382 metri pătraţi, fundaţie din beton, zidărie din cărămidă, planşee din beton armat, şarpantă terasă nereciclabilă, învelitoare hidroizolaţie, greşie în birouri, zugrăveală lavabilă, sisteme de aer condiţionat, tâmplărie din aluminiu, precum şi două centrale termice, au fost scoase la vânzare de către AJFP Olt în contul unei datorii de peste 100.000 de lei (sumă reprezentând taxe şi impozite neplătite la timp), pe care Camera de Comerţ o are către bugetul statului. Fiind a doua strigare, preţul de pornire a licitaţiei va fi diminuat cu 25% faţă de preţul primei licitaţii, au precizat reprezentanţii Fiscului oltean. Cu alte cuvinte cei interesaţi pot cumpăra clădirea CCIA Olt cu 897.750 de lei, adică aproximativ 9 miliarde de lei vechi ( faţă de 1.197.000 lei cât a fost preţul primei licitaţii). Eventualii cumpărători trebuie să depună cu o zi înainte de licitaţie o garanţie reprezentând 10 la sută din valoarea scoasă la licitaţie şi documentele prevăzute în Codul de Procedură. Preşedintele CCIA Olt, Dorel Mocan, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere cu privire la această situaţie.

Ilie Bîzoi

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here