Trei copii din Olt, preluaţi de DGASPC prin Ordonanţă preşedinţială

0
766

Numărul copiilor neglijaţi sau abuzaţi de către părinţi a crescut în 2017, numai de la începutul acestui an fiind preluaţi trei copii de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt prin ordonanţă preşedinţială, iar în alte zece cazuri au fost deschise acţiuni în instanţă, acestea fiind în curs de soluţionare.

DGASPC Olt a reuşit să instituie măsuri de protecţie socială pentru cei trei copii din Olt. Cazurile se aflau în atenţia Direcţiei de mai mult timp, fiind sesizate în repetate rânduri de către primăriile din localităţile respective, dar din cauza faptului că părinţii refuzau să renunţe la copii, a fost nevoie să se apeleze la ajutorul instanţei.


„De la începutul anului, au fost preluaţi de la familii, de către DGASPC Olt, un număr de trei copii , prin ordonanţă preşedinţială, iar pentru
încă 10 minori s-a propus Instanței preluarea prin Ordonanța Președențială. Vârstele acestora sunt cuprinse între 0-14 ani. Zece copii sunt din mediul urban, iar trei din mediul rural, a precizat Ioana Ciobanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Olt. Motivul preluării copiilor în sistemul de protecţie l-a constituit pericolul iminent în familie, urmare a neglijării de către părinţi. Deşi reprezentanţii DGASPC Olt au făcut demersuri în mod repetat pe lângă părinţii copiilor pentru a-i determina să fie de acord cu o măsură de protecţie specială, nu s-a reuşit în niciuna dintre situaţii. În acest context, Direcţia a fost  nevoită să apeleze la ajutorul instanţei şi în cele din urmă, prin ordonanţă preşedinţială şi cu executor, s-a reuşit preluarea copiilor.

Condiţiile insalubre şi lipsa de supraveghere sunt principalele motive pentru care DGASPC Olt a intervenit în majoritatea cazurilor, alegând de cele mai multe ori să preia copiii din familii. Copiii pot fi preluaţi fie cu acordul părinţilor, fie prin ordonanţă preşedinţială, atunci când părinţii refuză să-şi dea acceptul. Minorii sunt apoi repartizaţi spre diverse centre, în funcţie de rezultatul evaluării efectuate de specialiştii DGASPC Olt. În 2016, au fost preluaţi de la familii, de către DGASPC Olt, patru copii din Drăgăneşti-Olt, prin ordonanţă preşedinţială în 2015, au fost preluaţi de la familii, de către DGASPC Olt, doi copii din comuna Izvoarele, prin ordonanţă preşedinţială, în timp ce în 2014 nu a fost preluat niciun copil de la familii de către DGASPC Olt prin ordonanţă preşedinţială.

 

Ilie Bîzoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here