Amenzi drastice pentru comercianţii de fructe şi legume din Olt

0
813

Un control tematic efectuat de comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Olt care a vizat respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea fructelor şi legumelor a scos la iveală nereguli grave.

Din cei 48 de operatori economici verificaţi, la 35 au fost constatate abateri de la legislaţia privind protecţia consumatorilor, fiind aplicate  nu mai puţin de 31 de amenzi în cuantum total de aproape 180 de milioane ROL şi patru avertismente. Potrivit şefului CJPC Olt, comisarul şef adjunct Angelica Filotie, principalele abateri depistate au fost: neafişarea la loc vizibil  a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul de activitate al societății pentru care este autorizată să funcționeze; neafișarea la locul de desfășurare a activității din zona publică a denumirii unității; neutilizarea la cântărirea produselor comercializate în vrac a unui mijloc de măsură și control pentru care informațiile furnizate de aparatele de măsură să fie clare și vizibile pentru consumatori și folosirea de mijloace de verificare și control care nu sunt verificate din punct de vedere metrologic.

Ilie Bîzoi