Sute de pensionari trăiesc la limita sărăciei

2
184

Bătrânețe chinuită!  

– vârstnicii așteaptă cu nerăbdare noua lege a pensiilor

După creșterea, cu 14%, a pensiilor în acest an, pensionarii olteni au rămas tot cu buzunarele goale. Cele câteva zeci de lei primite în plus au fost anulate de scumpirile în lanț, așa că, în realitate, bătrânii trăiesc mai rău. Pensionarii își pun speranța în noua lege a pensiilor, că îi va ajuta să își trăiască în demnitate următorii ani din viață. Deși nu au fost invitați la consultări, aceștia au formulat o serie de propuneri, printre altele, solicită să fie definită clar noțiunea de pensionar.

 Valul de scumpiri din această toamnă a acoperit în totalitate majorarea pensiilor operate în 2017. Pensiile au crescut cu aproximativ 14%, valoarea punctului de pensie ajungând la 1.000 de lei, iar contribuția pentru asigurări de sănătate a pensionarilor este suportată din bugetul de stat, nu de pensionari. Pe de altă parte, potrivit datelor statistice, creșterea prețurilor la gazele naturale, energie electrică, carburant, produse agroalimentare etc. totalizează circa 20% din pensie.

Florea Mitroi, președintele Comitetului Județean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Olt, spune că toate creșterile de prețuri nu sunt în concordanță cu majorarea pensiilor, așa că viața pensionarilor nu s-a ameliorat deloc. „Pensionarii o duc mai rău, nu mai bine. Bătranii cumpără tot mai puțin din toate, alimente, medicamente și alte lucruri necesare. După ce dăm banii pe facturile majorate la servicii, nu mai rămânem cu nimic din creșterile de pensii. Se spune cu temei că o țară poate fi judecată și după felul în care știe să se poarte cu seniorii ei, după cum îi respectă. Realitățile de zi cu zi ne arată că mai trebuie să așteptăm: veniturile din pensii sunt mai mici pentru majoritatea pensionarilor, medicamentele, mai scumpe, iar prețurile la utilități cresc”, spune Mitroi. În județul nostru sunt peste 107.000 de beneficiari de drepturi achitate prin CJP Olt, nu mai puţin de 35.252 de persoane au pensii de 520 de lei (pensia socială), în timp ce 19.586 de olteni au pensii cuprinse între 521 şi 700 de lei. Un simplu calcul ne arată că prin însumarea celor două valori rezultă un număr de 54.838 de olteni care trăiesc în prezent cu pensii de până la 700 de lei.

Legea pensiilor, elaborată fără pensionari

Federațiile reprezentative ale organizaților de pensionari nu au fost invitate la consultările pentru elaborarea noii legi unitare a pensiilor. Pensionarii susțin că singurele informații despre actul normativ le au din declarațiile oficiale, potrivit cărora pensiile mici vor crește și vor fi înlăturate unele inechități, dar situația pensiilor speciale rămâne neschimbată. Cu toate acestea, CNPV a inaintat Ministerului Muncii un set de propuneri privind principiile de organizare și funcționare a sistemului public de pensii. În document, se cere ca termenul de pensionar să fie definit clar: persoana care a îndeplinit vârsta prevăzută de lege pentru pensionare și a realizat stagiul complet de cotizare și, de asemenea, persoana care a realizat vârsta de pensionare, dar nu și stagiul complet de cotizare. CNPV susține că urmașii pensionarilor au dreptul la o parte din pensiile acestora, dar nu trebuie incluși în categoria pensionarilor. Totodată, salariații care își întrerup activitatea din motive medicale să fie plătiți din bugetul Ministerului Sănătății, iar persoanele care au vârsta de pensionare, dar care au stagiul de cotizare mai mic de 15 ani să fie încadrați în categoria de ajutor social, nu în cea a pensionarilor. Pensionarii mai cer ca valoarea punctului de pensie să reprezinte cel puțin 45% din salariul mediu brut folosit la fundamentarea bugetului de asigurări sociale, iar raportul dintre pensia cea mai mică și cea mai mare să fie de 1 la 10. „Cerem ca salariații, indiferent de caracterul instituțiilor în care sunt angajați, să beneficieze numai de pensii calculate conform noii legi a pensiilor. Sperăm că legea pensiilor, prin ceea ce va aduce nou, va ajuta pensionarii să își trăiască în demnitate următorii ani de viață”, a mai spus președintele Comitetului Județean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Olt. Nemulțumirile sunt multe, la fel și neajunsurile. În timp ce guvernanții caută soluții cei care au de suferit sunt pensionarii. Aceștia sunt nevoiți să trăiască de pe o zi pe alta.

2 COMENTARII

  1. Foarte bine. Ce ati votat aia aveti. Astia de la PSD ies toata ziua la TV si ne spun cum au marit ei salariile si pensiile dar nimeni nu simte aceasta mariresimt numai ei. S-au triplat salariile senatorilor, deputatilor, ministrilor, in primarii si cam atat. Prostimea mai sta o tura. Pe acest motiv s-au scumpit toate, gaze, curent, mancare, carburanti si sa vedeti ce urmeaza. BRAVO, eu ma bucur!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here