A plecat dintre noi un OM

0
894

S-a născut la Slatina pe 16.02.1948, într-o familie onestă , tatăl profesor şi mama doctor stomatolog. Tatăl şi fratele acestuia NINI şi PAUL DIACONESCU renumiţi pedagogi şi profesori de matematică, cu stagii recunoscute în armată până la gradul de colonei, iar dinspre partea mamei, un neam frumos , respectabil POPESCU- cu preoţi şi renumitul profesor de franceză POPESCU ALEXANDRU. (ŢUHAIZERUL)
Pentru el, RADU DIACONESCU, care ne părăseşte la frumoasa şi încă în puterea vârstă de 69 de ani, viaţa a fost frumoasă.A fost de mic un lider şi aşa a trecut prin copilărie, clasele primare, gimnaziale şi de liceu ca şef de promoţie, un băiat studios, inteligent, un bun coleg şi elev, admirat şi respectat de colegi şi profesori, pentru uşurinţa cu care înţelegea totul, pentru felul lui de a fi, prietenos şi săritor la nevoile colegilor.
A fost eminent ca elev, iar mai apoi şi ca student, terminând cu brio Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii Semnalizări şi Automatizări Feroviare.
Ca tânăr absolvent de facultate, printre primele lucrări din viaţă au fost darea în circuit, a semafoarelor din intersecţile A.I.Cuza Slatina.
În Bucureşti a participat ca proiectant şi executant a mai multor lucrări de instalaţii şi semnalizări feroviare şi la staţiile noului metrou.
Încă din anul 1998 şi până în 2017, a trăit şi muncit în America, în statul Kentuky , ca proiectant şi executant, al renumitei compani General Motors, ca un bun şi profesionist inginer .
A participat şi căştigat multe licitaţii, privind preluarea şi executarea de lucrări la multe metrouri din acest stat , fiind foarte apreciat ducând faima unui adevărat român în America.
Dacă pe plan profesional şi-a realizat multe dintre visele şi dorinţele sale, la nivel de excelenţă, tot aşa s-au întâmplat lucrurile şi în viaţa de familie.
A realizat o familie de excepţie cu multă iubire, dragoste, înţelegere, realizări şi împliniri.
S-a căsătorit cu colega de liceu VIORICA CRIVEANU (prima şi ultima iubire), un bun specialist doctor stomatolog, cu care au avut două fete DOMNIŢA şi ANDRA de la care au primit patru nepoţi,(trei băieţi şi o fată).
Au trăit în America aproape 20 de ani, au realizat o frumoasă casă în Los Angeles în care au locuit împreună, cu dragoste, iubire şi respect.
Îşi iubea nepoţi şi ei îl iubeau nespus de mult .
La începutul anului 2016 află că este grav bolnav de o afecţiune neiertătoare şi duce această boală, avănd alături pe cei dragi, care cu a lor dragoste reciprocă reuşesc să prelungească viaţa cu aproape 2 ani.
Simţind sfârşitul, revine în ţară şi trece în nefiinţă, în dimineaţa zilei de 23 octombrie 2017 în mijlocul familiei, a colegilor de facultate şi a celor dragi.
Va fi înmormântat azi 25 octombrie 2017, în pământul natal la cimitirul STREHAREŢI din SLATINA.
Slujba religioasă , la BISERICA MAICA DOMNULUI, ora 12.
Toţi care l-au cunoscut îi vor purta o frumoasă amintire.
Colegii clasei XI
Liceul Radu Greceanu
PROMOŢIA 1965

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here