Şase cursuri de formare profesională pentru oltenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă, în luna noiembrie

0
344

Peste 130 de persoane din judeţul Olt, aflate în căutarea unui loc de muncă, vor beneficia în luna noiembrie de cursuri de formare profesională, oferite de Centrul de Formare Profesională din cadrul Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt.

Cursurile organizate de AJOFM Olt oferă calificare în şase meserii: îngrijitoare bătrâni (25 de persoane), îngrijitoare bătrâni la domiciliu (25 persoane), comunicare limba germană (20 de persoane), frizer (20 de persoane), barman (28 persoane) şi operator, introducere, prelucrare şi validare date (14 persoane). Per total, la finalul programelor de formare profesională, un număr de 132 şomeri olteni vor beneficia de o diplomă care va atesta calificarea într-una din aceste meserii. Cele şase cursuri sunt gratuite pentru şomeri, în scopul recalificării acestora şi obţinerii unui loc de muncă în alt domeniu, însă e bine de ştiut că aceste cursuri de recalificare organizate de către AJOFM Olt pot fi frecventate şi de către persoanele încadrate în muncă, dar contra cost, cheltuielile fiind suportate de către cursant sau de către agenţii economici la care cei în cauză sunt angajaţi. Informatii suplimentare se pot obtine de la Compartimentul Formare Profesionala din cadrul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Olt, strada Prelungirea Crisan, numărul 2, tel.0249/415731.

Ilie Bîzoi