Oltul, exporturi de peste 600 milioane de euro

0
399

Exporturile realizate de firmele oltene, în primele cinci luni ale acestui an s-au cifrat la peste 609 milioane de euro, potrivit Direcţiei Regionale de Statistică Olt.

Ultimele date publicate de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Olt arată că, în intervalul 1 ianuarie – 31 mai 2017, companiile din Olt au vândut în afară produse de 609.304.000 euro. Cifrele publicate de DRS Olt arată că evoluţia exporturilor a fost influenţată, în general, de rezultatele firmelor producătoare de metale comune şi articole din acestea, domeniu în care judeţul Olt excelează comparativ cu alte ramuri ale economiei judeţului. Aceste societăţi au vândut produse cu o valoare totală de 313.828.000 euro, reprezentând 51,5% din totalul exporturilor. Pe locul doi se situează firmele producătoare de materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea care au vândut produse în valoare de 199.289.000 euro, reprezentând un procent de 32,7%. Pe locul trei în ceea ce priveşte exportul de mărfuri se situează maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, cu 7,8 procente din totalul exporturilor, totalizând 47.315.000 de euro, în timp ce pe poziţia a patra se află secţiunea materii textile şi articole din acestea, cu cinci la sută din totalul produselor exportate, respectiv cu 30.412.000 de euro. Pe ultimul loc în privinţa exporturilor se situează mijloacele de transport, cu 2,3% respectiv 13.772.000 euro.

Ilie Bîzoi