Mihai Mărgineanu, pe scena Teatrului din Caracal

0
264

Cunoscutul cântăreț și compozitor român de muzică folk și pop rock, Mihai Mărgineanu, va susține un concert pe scenaTeatrului Național din Caracal. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Caracal şi Centrul Cultural Municipal.

Cunoscut și pentru rolul „Ardiles” pe care îl interpretează în serial de comedie românesc „Las Fiebinți”, cântărețul va susține un concert live alături de band-ul său pe scena Teatrul Național din Caracal în data de 29 septembrie 2017, ora 18.30.

S-a lansat în muzică destul de târziu, la vârsta de 36 de ani. Primele melodii ale sale au fost înregistrate în 2005, fiind inițial destinate unui grup limitat de prieteni. Ulterior, cântecele s-au răspândit pe internet, iar autorul a câștigat popularitate și datorită invitației în emisiunea Cronica Cârcotașilor.

Muzica sa este inspirată din folclorul urban, unele melodii fiind preluări ale unor cântece vechi de pahar, iar altele fiind creații proprii în același gen.Cea mai cunoscută melodie a lui Mărgineanu, „Mă iubește femeile” este o preluare după un cântec al actorului interbelic Iancu Brezeanu, din care Mărgineanu a păstrat doar melodia și a rescris o parte din versuri într-un stil propriu.

Bilete se pot achiziţiona de la Agenția de bilete a Teatrul Naţional din Caracal (intrarea dinspre Teatrul de Vară), preţul unui tichet fiind de 30 de lei.