Societăţi din Olt, război în instanţă cu Agenţia Domeniilor Statului. Vezi care sunt acestea şi motivul disputei

1
586

Deși lucrează pământul statului și au de plătit o arendă, de multe ori, modică față de prețul pieței, nu puțini sunt fermierii care uită” să își achite obligațiile către Agenția Domeniilor Statului (ADS). Gazeta Oltului a obținut lista datornicilor, de pe raza județului Olt, la ADS, instituție care se chinuie de ani buni să recupereze, în total, datorii de peste 4 milioane de lei (adică peste 40 de miliarde de lei vechi).

Peste 4,1 milioane de lei.  Aceasta este suma pe care o datorează ADS-ului șapte societăți din județul Olt. Numărul datornicilor din judeţul Olt este același cu numărul celor mai mari debitori. Suma totală pe care ADS o are de recuperat pe raza judeţului Olt, sumă aferentă contractelor încheiate în acest judeţ, încetate sau reziliate la data prezentei, este în cuantum de 4.151.207,80 de lei. Din aceştia, 3.978.781,40 lei sunt transmişi spre recuperare prin executare, iar 172.426,40 lei sunt înscrişi la masa credală, arată conducerea Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) în răspunsul dat solicitării noastre. Astfel pe primul loc în topul debitorilor se situează SC Bilardi Products SRL -1.331.104,78 lei – contract încetat la data de 15.07.2017, debit transmis spre recuperare prin executare. Locul doi în acest top este ocupat de SC Aluta SA- 1.257.782,35 lei- contract reziliat la data de 03.11.2003, acţiune în instanţă. Pe poziția a treia în topul datornicilor se situează SC Luc Prod Exim SRL- 967.012,14 lei- contract reziliat la data de 10.05.2004, acţiune în instanţă. Locul patru în acest clasment este ocupat de SC Agromec Vişina SA – 230.427,24 lei- contract reziliat la data de 05.04.2004, debit transmis spre recuperare prin executare. Locul cinci este ocupat de SC Agrodelta SRL -172.426,40 lei, contract reziliat la data de 29.04.2009, acțiune în instanță. Pe locul șase regăsim societatea Mettac SRL-109.855,91 de lei, contract reziliat la data de 18.07.2002, acțiune în instanță, în timp ce pe  locul șapte se află SC Lacoltias SRL cu 82.598,98, contract reziliat la data de 11.02.2003, acțiune în instanță. ANAF administrează redevenţa datorată de către cei care au contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă cu ADS, iar în caz de neplată aceasta este recuperată prin organele de executare silită fiscală din cadrul ANAF.

Ilie Bîzoi

 

 

 

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here