Important proiect european pentru comunitatea de romi din Grădinari

0
1218

Joi, 14 septembrie 2017, cu începere de la ora 11.00, în comuna Grădinari va avea loc conferinţa de lansare a proiectului „VAZDIPE – Po mishto sarenqe amare rromendar. Dezvoltarea multisectorială a comunităţii interetnice din Grădinari prin măsuri integrate şi auto-susținere”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020. Proiectul este implementat de Asociația Centrul Rromilor „Amare Rromentza”, împreună cu partenerii săi, DBC SRL, comuna Grădinari şi Școala Gimnazială Grădinari.

 Proiectul își propune diminuarea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din cadrul comunității marginalizate din comuna Grădinari, adresându-se nevoilor specifice ale 856 de membri ai grupului țintă prin furnizarea de servicii integrate: facilitarea accesului la educație și sprijinirea prevenirii și reducerii abandonului școlar pentru 201 copii din comunitatea marginalizată; sprijinirea accesului și menținerii pe piața muncii prin calificare, ucenicie și plasare pentru 437 de persoane din comunitatea marginalizată; stimularea inițiativelor antreprenoriale prin formare și sprijin pentru 90 de potențiali antreprenori din comunitatea marginalizată și finanțarea a 18 planuri de afaceri selectate; acordarea de sprijin pentru reglementarea actelor de proprietate pentru 856 de beneficiari din comunitatea marginalizată; ameliorarea condițiilor de locuit prin măsuri de reabilitare sau extindere pentru 39 de locuințe și dotarea acestora cu bunuri esențiale; asigurarea de servicii medicale și medico-sociale pentru 856 de persoane din comunitate; susținerea egalității de șanse, promovarea interculturalității, combaterea discriminării și implicare activă prin măsuri de inovare socială pentru 856 de persoane din comunitatea marginalizată. Perioada de implementare a proiectului este de trei ani, respectiv 18 august 2017 – 17 august 2020.

Ilie Bîzoi