Portul Corabia, în continuare blocat

0
321

Situație disperată pentru producătorii agricoli care se află în  imposibilitatea de a transporta recolta pe canalele navigabile ale Dunării din cauza faptului  că acestea nu sunt dragate de autoritățile în măsură să dispună acest lucru.

Transportul naval al cerealelor din Portul Corabia până la Constanța este blocat și în prezent. Peste 600.000 de tone de produse agricole sunt blocate în portul Corabia, din cauza condițiilor de pe Dunăre. Nivelul apei din Dunăre a scăzut foarte mult și, din cauza depunerii nisipului, nici o barjă nu se mai poate apropia pentru încărcarea mărfii. În imposibilitatea de a trimite cerealele înmagazinate către Constanța, producătorii agricoli sunt serios afectați. Aceștia  înregistrează pierde importante de la o zi la alta, iar prețul cu care reușesc să-și vândă cerealele este unul tot mai mic. Singura soluție pe care comercianții o au în acest moment este transportul feroviar sau rutier.

Din primele concluzii, se pare că problema se află la Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Fluviale” (CN APDF) Giurgiu care nu s-a ocupat de dragarea porțiunii care implică exclusiv portul de la Corabia, din lipsă de fonduri. Autoritățile locale și județene au hotărât ca această situație să fie adusă și la cunoștința Comitetului Național pentru Situații de Urgență și a Ministerului Transporturilor. Ce măsura se va lua pentru remedierea acestei probleme rămâne de văzut, cert este că, cel mai mult de suferit de pe urma acestei situații au comercianții care speră că va fi alocată o sume din fondul de urgență pentru dragarea Dunării.

Reprezentanții Primăriei Corabia spun că nu s-au mai efectuat dragaje şi lucrări de decolmatare de peste 25 de ani și din această cauză Portul Comercial Corabia şi Portul Turistic şi de Agrement sunt blocate.