Biblioteci din Olt dotate cu cărți noi

0
342

Investiții noi în județul nostru. Autoritățile județene au luat decizia să facă achiziții pentru Biblicoteca Județeană. În acest context se lucrează intens pentru stabilirea necesarului de fond de carte în bibliotecile comunale, urmând ca apoi cărţile să fie cumpărate de Biblioteca Judeţeană Olt şi distribuite către mediul rural.

Iniţiativa de a achiziţie de fond de carte pentru mediul rural a aparţinut unui consilier judeţean liberal care a propus ca fiecare bibliotecă rurală să beneficieze de cărţi noi în valoare de câte 2.500 lei. „La momentul în care am aprobat bugetul au existat anumite propuneri de dotare a bibliotecilor comunale. Singura cale prin care pot fi dotate bibliotecile comunale este ca noi să alocăm banii necesari pentru fondul de carte Bibliotecii Judeţene, care ne este în subordine, iar ei să cumpere un fond de carte pe care să îl distribuie şi către bibliotecile comunale, a declarat Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt.
Proiectul este unul lăudabil, acesta se află în stadiul de evaluare a necesarului de cărți care vor fi achiziționate atât în mediul urban cât și în cel rural. În județul nostru există aproximativ 100 de biblioteci care vor beneficia de acest proiect.