Două prostituate din Caracal au de plătit o jumătate de miliard de lei

0
1862

Directia de Taxe și Impozite din Primăria Caracal are de încasat  sute de milioane de lei vechi de la două contribuabile care practică cea mai veche meserie din lume. Cele două au de plătit sancțiuni contravenționale ce însumează o jumătate de miliard de lei vechi. Reprezentanții Primăriei Caracal se văd în imposibilitatea de a încasa amenzile deoarece  prostituatele nu au niciun bun pe numele lor și nici alte venituri legale. „Avem două contribuabile care practică prostituţia şi care au de achitat 50.000 de lei, adică 500 de milioane de lei vechi”, au precizat reprezentanţii Direcţiei de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Caracal. Întrucât legea este destul de permisivă cu privire la prostituție, iar oamenii legii nu-şi pot depăşi atribuţiile, cu siguranţă că fetele vor mai strânge multe amenzi, de acum încolo.  Din păcate, acestea nu sunt singurele situaţii în care reprezentanţii municipalităţii Caracal nu pot încasa debitele provenite din amenzi, iar transformarea sancţiunilor în muncă în folosul comunităţii presupune o întreagă procedură. „Debitele se încasează foarte greu având în vedere că majoritatea celor care primesc amenzile sunt persoane care nu prea au venituri și atunci este foarte greu să facem și formele de executare silită, adică poprire pe conturi și pe salarii, adică nu au și cu cei mai mulți dintre aceștia ajungem la procedura de transformare a amenzii în muncă în folosul comunității. Ca să ajungem la transformare în folosul comunității noi trebuie să ne asigurăm întâi că acel contribuabil este insolvabil, adică nu are venituri sau bunuri urmăribile. Și se fac cercetării la Finanțe să vedem dacă realizează venituri, la noi în baza de date, dacă are bunuri. După ce se constată insolvabilitatea apoi putem să ne ducem către instanță pentru a transforma sancţiunile în muncă în folosul comunității”, au mai spus reprezentanţii Direcţiei de Taxe şi Impozite Caracal.

Ilie Bîzoi