Noi angajări la Direcţia de Patrimoniu Slatina

0
1020

După ce s-a reorganizat şi a recăpătat personalitatea juridică, devenind serviciu public, Direcţia Administrare Patrimoniu Slatina scoate la concurs, în această perioadă, 12 posturi, din care opt de referent (asistent şi debutant), două de inspector (asistent şi debutant) și două de consilier juridic (asistent şi debutant).

Concursul pentru aceste posturi se va desfăşura pe 11 septembrie, ora 10.00 – proba scrisă şi pe 13 septembrie, ora 14.00 – interviul. Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de articolul 49, alineatul 1 din Hotărârea Guvernului numărul 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului (data afișării anunțului 10 august). Prin urmare, instituția are nevoie de patru referenţi asistenţi şi patru referenţi debutanţi în cadrul Compartimentului Inspecţie Domeniul Public şi Privat; un inspector asistent şi unul debutant în cadrul Serviciului Unitatea Locală de Monitorizare şi doi consilieri juridici (asistent şi debutant) în cadrul compartimentului Juridic. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: referent, clasa III, grad profesional asistent: studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat şi vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum şase luni; referent, clasa III, grad profesional debutant: studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat; inspector, clasa I, grad profesional asistent: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă şi vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 1 an; inspector, clasa I, grad profesional debutant: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă dc licenţă sau echivalentă; consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe juridice şi vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 1 an; consilier juridic, clasa I, grad profesional debutant: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe juridice. Angajarea se face pe perioadă nedeterminată. Relații suplimentare se obțin la sediul Serviciului Public Direcţia Administrare Patrimoniu Slatina din strada Unirii numărul 2B, telefon 0249/416.420.

Ilie Bîzoi