Grav accident rutier între Vișina și Corabia

1
3104

Un grav accident de circulație a avut loc miercuri dimineață pe DN 54, între localitățile Vișina și Corabia. În accident au fost implicate trei autoturisme, iar trei persoane au fost grav rănite!

În urma accidentului au fost rănite cinci persoane, iar una dintre victime a rămas încarcerată până la sosirea echipajelor speciale de intervenție. În autoturisme se aflau trei bărbaţi cu vârste de 25 de ani, 21 de ani, respectiv 53 de ani şi două femei cu vârste de 20 şi 49 de ani.

De vină a fost se pare un tânăr în vârstă de 25 de ani care circula cu o viteză necorespunzătoare pe drumul național. Acesta a intrat frontal într-un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, care circula pe aceeași direcție de mers, apoi  a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar. În acest autoturism se afla un bărbat de 53 de ani împreună cu soția sa în vârstă de 49 de ani.

La fața locului au ajuns imediat ambulanța Smurd și o autospecială pentru descarcerare de la Garda Vișina. Unul dintre şoferi a fost descarcerat de către echipajele de intervenţie, iar toate victimele au fost transportate la spitalul din Caracal. Una dintre victime nu a fost găsită la locul accidentului deoarece a fost transportată imediat după accident la spital cu o maşină particulară.

Două victime au fost preluate de medici în stare de inconștiență, iar pentru că starea lor de sănătate era una critică, medicii olteni au luat decizia ca acestea să fie transportate la spitalele din Craiova şi Bucureşti.

Poliţiştii fac acum cercetări urmând să stabilească cu exactitate cum s-a petrecut accidentul, șoferul de 25 de ani fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here