Percheziţii la contrabandişti de ţigări din judeţul Olt

0
387

Politiștii olteni au confiscat în urma a 5 percheziții efectuate la depozite de produse accizabile de contrabandă peste  60.000 de țigarete și 8.000 de dolari.

Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au efectuat joi,  5 percheziții domiciliare, în județele Olt și Dolj, în locuri suspectate că ar fi fost folosite ca depozite pentru țigarete fără timbru fiscal de marcare.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 50.000 de lei. În urma perchezițiilor au fost confiscate 63.080 de țigarete de contrabandă, precum și 8.000 de dolari, ce ar fi provenit din vânzarea ilegală de produse accizabile.

4 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, pentru audieri. Față de un bărbat, de 59 de ani, din municipiul Craiova, s-a dispus măsura  controlului judiciar, pentru 60 de zile.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here