Fabrică de 300.000 de franci elveţieni pentru procesarea legumelor, inaugurată la Grădinari

0
585

Ambasadorul Elveţiei în România, Urs Herren şi preşedintele Fundaţiei suedeze „Heart to heart”, Jorgen Ljung au inaugurat vineri (n.r.28 iulie 2017), la Grădinari, în judeţul Olt, una dintre cele mai moderne fabrici de procesare a legumelor. Investiţia a cărei valoare se ridică la 300.000 de franci elveţieni a fost finanţată de Agenţia Elveţiană de Dezvoltare  şi Cooperare şi Fundaţia suedeză „Heart to heart”, în cadrul proiectului „Capacitare Economică prin Afaceri Sociale” implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Economiei Sociale în parteneriat cu Primăria comunei Grădinari şi Federaţia Patronatelor din Regiunea Oltenia.

Vineri, în comuna Grădinari, a fost lansată una dintre cele mai moderne linii de fabricaţie pentru conservarea legumelor. La evenimentul inaugural  alături de primarul comunei Grădinari, Mihai Ioana, au mai fost prezenţi ambasadorul Elveţiei în România, Urs Herren şi preşedintele Fundaţiei suedeze „Heart to heart”, Jorgen Ljung, Valentin Preda, preşedintele Fundaţiei pentru Dezvoltarea Economiei Sociale, Nicolae Cuţă,  directorul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Economiei Sociale, Cerasela Bănică, reprezentantul  Fondului Social pentru Incluziunea Romilor, directorul Direcţiei Agricole Olt, Emil Marinescu, directorul filialei Slatina a Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Ion Bozgă, președintele Asociației Tinerilor Fermieri din județul Olt, Florin Ciobanu, şi alţii. După tăierea panglicii inaugurale, preşedintele  Fundaţiei pentru Dezvoltarea Economiei Sociale a vorbit despre cum a luat naştere acest proiect. „Acum doi-trei ani am vizita comuna, l-am întâlnit pe domnul primar, am văzut că de-a stânga şi de-a dreapta drumului kilometri înainte şi după comună sunt foarte mulţi legumicultori care nu aveau unde să îşi desfacă producţia şi care se plângeau că atunci când este vârf de sezon aruncă toată producţia în şanţ. Pornind de aici, pornind de la relaţia noastră bună cu partenerii noştri suedezi, pornind de la deschiderea pe care Guvernul Elveţian a oferit-o în cadrul programului de cooperare româno-elveţian am reuşit şi să atragem aceste fonduri într-un proiect de 300.000 de franci elveţieni pe care îl inaugurăm astăzi de unde 90 la sută a fost finanţat de Guvernul Elveţiei şi 10 la sută finanţare de la partenerul nostru din Suedia Fundaţia „Hearth to hearth”. Prin proiect s-au înfiinţat practic deja două cooperative: «Legumicola Grădinarilor» şi «Prospeţimea Grădinarilor» şi ei urmează acum când începe producţia agricolă şi vârful de producţie să utilizeze aceste facilităţi pentru ei. Toate aceste facilităţi sunt ale lor. Nu operează nimeni, doar ei. Ei îşi vor aduce aici produsele şi îşi vor face managementul distribuţiei, bineînţeles cu tot sprijinul nostru”, a spus Preda. Ambasadorul Elveţiei în România, Urs Herren a ţinut să argumenteze că acest Centru de stocare, depozitare şi procesare a legumelor din Grădinari va fi benefic atât pentru agricultorii din zonă, cât şi pentru familiile acestora. „ Sunt foarte fericit că sunt prezent aici pentru lansarea acestui proiect. Sunt convins că acest proiect este benefic pentru mai multe motive: în primul rând că ajută pe agricultorii care se ocupă cu producerea legumelor şi procesarea să lucreze într-un mod organizat şi că ajută pe producători să meargă la stadiul următor şi anume acela de procesare a legumelor şi nu doar a-şi vinde legumele la poarta caselor aşa cum o făceau înainte. În al treilea rând este o iniţiativă care produce locuri de muncă, produce venit aici în comunitatea din Grădinari şi în acelaşi timp creează un anumit standard de calitate a produselor de aici care pot fi astfel vândute pe piaţă şi nu doar vândute la poarta gospodăriilor. Acest proiect este benefic nu numai pentru agricultori, ci inclusiv pentru familiile lor, în sensul că fondurile pe care le vor obţine le pot investi în educaţia şi sănătatea copiilor şi familiilor lor şi sunt sigur că dacă revin după trei ani în această comunitate, comunitatea va fi destul de puternică de a-şi lua soarta în propriile mâini şi a merge mai departe”, a declarat ambasadorul Elveţiei în România.

Investiţia va crea cel puţin 25 de locuri de muncă

Primarul comunei Grădinari, Mihai Ioana a ţinut să le mulţumească tuturor celor care s-au implicat în acest proiect şi este convins că odată cu deschiderea acestei unităţi vor fi create cel puţin 25 de locuri de muncă. „În primul rând aş vrea să mulţumesc în mod expres domnului ambasador că ne-a onorat cu prezenţa, să mulţumesc partenerilor noştri permanenţi, Fundaţiei „Inimă către inim㔺i dumneavoastră domnule Preda că aţi avut un rol foarte important. În primul rând vrea să spun că este o poveste care într-adevăr are un sfârşit fericit. Sper să nu ne oprim aici, sper să se întâmple şi multe alte lucruri, mult mai frumoase. E un sprijin pentru cetăţenii din comuna Grădinari pentru că noi ne adresăm în primul rând acelui produs pe care nu-l mai puteau să-l vândă. Deci venim cu un plus valoare la ceea ce facem noi aici. În al doilea rând important este că se vor crea locuri de muncă. Este de fapt cel mai important lucru care va duce la dezvoltarea acestei localităţi, venind în sprijinul cetăţenilor şi familiilor acestora.  Nu în ultimul rând sunt create premisele comercializării produselor într-un mod civilizat ceea ce sunt convins că îşi doreşte toată lumea şi noi ca administraţie publică, dar şi cetăţenii acestei comune. În prima fază eu îmi propun să creem cel puţin 25 de locuri de muncă, dar sperăm să ne extindem şi există perspective pentru aceasta. Beneficiarii vor fi şi din partea etniei rome, dar şi români, adică nu limităm dreptul la muncă nimănui. Toată lumea are dreptul să muncească, mai ales în comuna Grădinari, unde există integrare, lucru de altfel demonstrat”, a spus primarul comunei Grădinari. Preşedintele Fundaţiei „Heart to heart”, Jorgen Ljung,  a ţinut să sublinieze că, cooperarea la nivel internaţional este foarte importantă întrucât va duce întotdeauna la realizarea unor lucruri bune. „ Sunt foarte bucuros că mă aflu aici. Cu trei ani în urmă eram cu toţii aici şi discutam despre posibilităţile de a avea proiecte aici în Grădinari şi că realizam cu toţii cât de importantă este cooperarea dintre producători şi că împreună putem să adăugăm valoare. Şi cooperarea este de asemenea importantă la nivel internaţional şi asta continuăm să facem de acum încolo. Am câteva cuvinte pentru domnul primar:  E uşor să construieşti o casă, dar este mai dificil să porneşti şi să susţii producţia, dar pot să spun că dumneavostră sunteţi omul perfect pentru a face lucrul acesta şi vă urez mult succes în viitor”, a spus preşedintele Fundaţiei „Heart to heart”.

Activitatea va funcţiona şi pe timpul iernii

Nicolae Cuţă,  directorul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Economiei Sociale a ţinut să precizeze că  noua fabrică îşi va începe activitatea de săptămâna viitoare, odată cu achiziţionare legumelor pentru procesare. „Activitatea va începe efectiv în luna august. Deci imediat după inaugurare, săptămâna viitoare se va începe achiziţionarea de legume pentru procesare. Până acum după cum ştiţi legumele specifice zonei, de exemplu ardeiul, au fost destul de scumpe, adică au fost trufanda şi au avut un preţ bun pe piaţă ca legume proaspete. În mometul în care începe să scadă acest preţ pe piaţă, deja devine rentabil ca ele să înceapă să fie achiziţionate pentru procesare”, a spus Cuţă.

Un lucru îmbucurător este acela că fabrica va funcţiona şi pe perioada iernii, întrucât dispune de două camere frigorifice cu o capacitate de 250 de metri cubi în care vor fi stocate legumele după încheierea sezonului. „ Cele două camere frigorifice au capacitate de 250 de metri cubi, asta înseamnă cam vreo cinci tiruri. Vom avea grijă să le aprovizionăm la închiderea sezonului, atunci fiind o perioadă când se aruncă foarte multe legume, adică atunci când se sparg grădinile, cum spun agricultorii, adică dă bruma şi îi prinde pe aceştia cu o mulţime de legume în teren pe care de regulă nu mai au timp să le vândă. Acestea vor fi toate strânse, se vor umple camerele, iar oamenii vor avea de lucru toată iarna, sigur într-un regim mai lejer vor putea să proceseze până în primăvară, până vor apărea noile legume”, a adăugat Cuţă. Deja unii dintre retailerii naţionali din domeniu s-au arătat interesaţi să încheie contracte cu noua unitate de procesare a legumelor. „Avem câteva expresii de interes, inclusiv din partea unor retaileri mari naţionali. Noi am fost puţini prudenţi pentru că cele două cooperative sunt la început de drum. Vrem să se organizeze bine pentru că un contract cu un retailer trebuie să fie respectat foarte riguros, de aceea am mai întârziat un pic în a semna aceste contracte cu retailerii, însă sigur vom intra şi în aceste relaţii de colaborare. Deocamdată  avem o categorie specială de potenţiali clienţi. Este vorba de organizaţiile neguvernamentale suedeze care funcţionează în România. Ele au o reţea care este condusă chiar de către preşedintele partenerului nostru suedez şi către care vom livra produse conservate în special deoarece ei au centre de zi pentru copii şi pentru bătrâni cărora le asigură masa. Ori având în vedere că cele două cooperative sunt întreprinderi sociale, în sensul că ele nu urmăresc în mod deosebit profitul ci urmăresc să salveze în primul rând legumele care se aruncau şi să dea de lucru acestor persoane defavorizate, (majoritatea sunt romi care provin de la venitul minim garantat), eu cred că această colaborare va fi de bun august şi vom putea să-i aprovizionăm cu o parte din alimentele de care au nevoie”, a conchis directorul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Economiei Sociale. Nu în ultimul rând directorul Direcţiei Agricole Olt, Emil Marinescu a ţinut să-i felicite pe cei care s-au implicat financiar în acest proiect şi a subliniat faptul că în această zonă legumicolă a judeţului era necesară o astfel de fabrică. „Oltul este o zonă legumicolă foarte mare şi într-adevăr era necesar în această zonă o astfel de iniţiativă. Avem în intenţie conform programului nostru de guvernare să facem un depozit mult mai mare aici, unde să fie procesate legumele pe care noi le vom aduna de la fermieri. Cu siguranţă vom sprijini în continuare ca într-adevăr această acţiune să fie viabilă”, a conchis Marinescu.

Ilie Bîzoi

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here