Mai multe intervenții pentru pompierii olteni

0
120

Miercuri-19 iulie 2017, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt a avut loc o conferință de presă  susținută de comandantul unității, locotenent-colonelul Adrian Tănase, și de purtătorul de cuvânt al inspectoratului, plutonierul major Alin Băsășteanu, pe tema evaluării activității pe linie operativă desfășurată  în semestrul I al anului 2017.

Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, pe parcursul  semestrului I al anului 2017, ISU Olt a fost solicitat să intervină la un număr de 4.510 evenimente,  faţă de 3.470 evenimente în semstrul I 2016, creşterea procentuală  fiind de  29,97%. Pompierii olteni au intervenit la 274 incendii , în timp ce echipajul Smurd a avut 2.675 de intervenții.

Din totalul incendiilor, 201 incendii au fost stinse de serviciile profesioniste,  58 de incendii  în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, iar  5 incendii au fost stinse de SVSU. După domeniul de activitate, 143 incendii s-au produs la gospodării, anexe, bunuri ale populaţiei,  14  incendii la domeniul public, 17 incendii la domeniul privat, un incendiu la domeniul privat mixt , iar 99 de incendii s-au produs la vegetaţia uscată și miriști, comparativ cu 21 de incendii produse în aceeași perioadă a anului 2016.

Totodată pompierii olteni au intervenit și la: asitări persoane- 47 intervenții, monitorizare alunecare teren – 23 intervenţii, asanare apă inundaţii -2 inundaţii, protecţia mediului – 10 intervenţii, asigurare măsuri evenimente publice – 23 intervenţii, degajare ţurţuri, copaci, asanare fântâni -40 intervenţii, asanare muniţie – 2 intervenţii, căutare persoane înecate – 16 intervenţii, activităţi protecţia comunităţilor – 1326 activităţi, salvări animale – 32 intervenţii, supraveghere zonă producere s.u. -10 intervenţii, exerciţii tactice – 23 exerciţii.

Numai în urma incendiilor, valoarea estimată a pagubelor este de peste 2,5 milioane de lei, iar  valoarea   estimată a bunurilor salvate este de peste 14 milioane de lei. Pe timpul acţiunilor de intervenţie la incendii au fost salvate 48 persoane adulte şi 9 copii, precum şi 78 de animale.