Primăria Scornicești angajează administrator public

0
476

Primăria oraşului Scorniceşti, organizează concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante, de administrator public. Candidații care doresc să ocupe acest post trebuie să aibă studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor administrative/economice/juridice/inginereşti, vechime de minimum cinci ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei de administrator public și de asemenea să nu fi fost destituiţi dintr-o funcție publică sau să le fi încetat contractul individual de muncă pe motive disciplinare în ultimii şapte ani. Proba scrisă a examenului va avea loc pe 4 august, iar interviul (susținerea proiectului de management) pe 10 august 2017.  Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției în termen de 10 zile de la publicarea anunțului (data afișării anunțului  13 iulie 2017). Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria oraş Scorniceşti, strada Unirii numărul 2, telefon: 0249/460444.

Ilie Bîzoi