Note de 1 și 2 la Titularizare în Olt

0
757

Rezultatele examenului scris de titularizare au fost afișate marți-18 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul Ministerului Educației. Profesorii nemultumiți de notele obținute au posibilitatea să depună contestații.

Potrivit reprezentanților IȘJ Olt, 436 de candidați au susținut examenul,  însă  doar 39,67% au obținut note mai mari sau egale cu 7, 72,7% au luat note mai mari sau egale cu 5, iar 27,29% au luat note sub 5. Profesorii nemulțumiți de rezultate pot depune contestații  la sediile inspectoratelor scolare județene până  miercuri, la ora 15:00. Rezultatele finale se vor afișa în data de 25 iulie, la sediile inspectoratelor scolare județene si pe site Ministerului Educației. Cel mai ridicat procent de note peste 7 s-a înregistrat în județul Cluj (58,81%), iar cel mai scăzut, în județul Giurgiu (24,06%).

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului. Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2017, au fost publicate 4.930 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, respectiv 58.486 pentru angajare pe perioadă determinată.

Vedeti AICI notele de la proba scrisa TITULARIZARE 2017