Aproape 20 de bilete de tratament rămase disponibile din seria a 9-a, scoase la vânzare

0
461

Miercuri, 5 iulie 2017, este ultima zi în care pensionarii olteni îşi mai pot procura bilete de tratament pentru seria a 9-a, prezentarea în staţiuni fiind în perioada 10 -12 iulie 2017. În acest sens, conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt aduce la cunoştinţa celor interesaţi să meargă în staţiunile balneoclimaterice că mai sunt disponibile 19 bilete de tratament în următoarele locaţii: Amara (patru bilete), Bala (patru bilete), Moneasa (patru bilete), Buziaş (trei bilete), Pucioasa (trei bilete)  şi un loc disponibil în staţiunea Tuşnad. „Persoanele interesate pot ridica biletele de tratament de la sediul CJP Olt în data de 5 iulie 2017, între orele 8.00-16.30”, a precizat Iulian Smarandache, directorul executiv al instituţiei.

Ilie Bîzoi