Președintele Iohannis vine în ajutorul slătinenilor

0
566

Veste bună: Locuitorii care au trăit 30 de ani în Slatina se vor putea pensiona mai devreme cu 2 ani. Președintele țări a promulgat proiectul de lege privind reducerea vârstei de pensionare cu doi ani pentru persoanele care au locuit timp de 30 de ani în Slatina dar şi pe o rază de opt kilometri în jurul municipiului, motivul constituindu-l poluarea generată de fabricile de pe platforma industrială a oraşului. Inițiativa legislativă a fost depusă încă din legislațira trecută în Parlament, de către un senatorul PSD Olt, Paul Stănescu dar șI deputatul PNL, Gigel Știrbu și își propunea să îndrepte o nedreptate, și nume faptul că Slatina nu fusese inclusă în zonele cu poluare care ar putea micșora vârsta de pensionare a locuitorilor.