Autoritățile din Olt sărbătoresc Ziua Drapelului Național

0
190

În fiecare an, în data de 26 iunie, în toată ţara, se sărbătoreşte Ziua Drapelului Naţional, ocazie cu care Instituţia Prefectului – Judeţul Olt, în colaborare cu Primăria municipiului Slatina şi Garnizoana Slatina, organizează o ceremonie publică de înălţare a Drapelului.  Ceremonia care va avea loc pe platoul din faţa sediului Instituţiei Prefectului – Judeţul Olt. Drapelul Naţional a fost decretat, pentru prima oară, ca simbol naţional de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza „Dreptate – Frăţie” înscrisă pe el. El nu a suferit transformări majore de-a lungul istoriei. Doar distribuţia culorilor s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia de la 1848, când, sub impactul spiritului revoluţionar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori. Constituţia României prevede că drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imn.