Scandalul politic din Primăria Pârşcoveni a luat sfârşit. Primarul şi viceprimarul au bătut palma, s-au îmbrăţişat şi s-au pupat

0
1171

În ultimele zile în sânul comunităţii din Pârşcoveni, judeţul Olt, s-a declanşat un adevărat scandal care i-a avut ca protagonişti pe primarul Dumitru Matei şi pe viceprimarul comunei Marian Matei în care cei doi s-au acuzat reciproc şi şi-au spus vorbe grele. Totul, după ce edilul şef al comunei Pârşcoveni a făcut publică intenţia de a-l demite pe viceprimar, fără nici un motiv. Ieri, însă după ce sute de locuitori au protestat în faţa Primăriei şi Consiliului Local faţă de decizia primarului de a-i retrage sprijinul politic viceprimarului Marian Matei, cei doi s-au împăcat, şi-au strâns mâna şi chiar s-au pupat în uralele locuitorilor.

Ieri sediul Primăriei din Pârşcoveni a devenit scena unei adevărate revolte. Sute de localnici s-au strâns în faţa Primăriei unde urma să aibă loc şedinţa de Consiliul Local în care viceprimarul Marian Matei urma să fie demis. Oamenii şi-au manifestat susţinerea faţă de viceprimarul Marian Matei şi strigau la unison că nu îşi doresc ca acesta să fie demis. Pentru a stăvili înverşunarea oamenilor şi pentru ca lucrurile să nu degenereze a fost nevoie de mobilizarea unui număr mare de poliţişti şi jandarmi. Scandalul politic de la Pârşcoveni a avut însă un final fericit. Şi asta întrucât la presiunea locuitorilor, înainte de începerea şedinţei de Consiliu Local, membri biroului politic al organizaţiei PSD Pârşcoveni, în urma consultărilor şi a votului exprimat, au luat decizia ca primarul şi viceprimarul să-şi continue proiectele promise în campania electorală, în aceeaşi echipă, până la sfârşitul mandatului. La aflarea veştii localnicii au izbucnit în urale. Pentru a le arăta oamenilor că nu mai există nicio urmă de duşmănie între ei, primarul şi viceprimarul şi-au strâns mâna, s-au îmbrăţişat şi s-au pupat. Viceprimarul Marian Matei recunoaşte că între el şi primar au existat câteva discuţii mai bărbăteşti. „Recunosc că au fost anumite discuţii între noi, discuţii bărbăteşti, am greşit şi eu, s-a greşit şi din partea cealaltă. În nici un caz nu există probleme personale care să le rezolvăm la primărie. Au fost discuţii legate profesional şi poate şi eu am ridicat tonul la dumnealui şi poate şi dumnealui la mine. Până la urmă le-am rezolvat. S-a terminat totul cu bine. Acţiunea oamenilor de astăzi o văd ca şi susţinere personală în urma acestui scandal iscat artificial. Acum scandalul s-a încheiat din punctul meu de vedere atâta timp cât toţi colegii mei consilieri au votat şi  şi-au ţinut promisiunea că o să facem un acord scris de către biroul permanent cu semnături că vom merge în aceeaşi formulă în care am câştigat alegerile în 2016, până în 2020. Garanţia că această chestie nu se va mai repeta ţine de omenia fiecăruia dintre colegii mei consilieri şi a domnului primar şi eu merg pe premisa că nu se va mai întâmpla aşa ceva nicodată pentru că ceea ce s-a întâmplat astăzi prin prezenţa masivă a populaţiei aici este o lecţie pentru fiecare dintre noi. Aceşti oameni ne-au pus pe noi acolo şi trebuie să ţinem cont de părerea celor care ne-au pus acolo. Ei ne pot da jos,nu noi între noi. Asta este părerea mea şi trebuie să respectăm votul populaţiei. Noi politicienii depindem în totalitate de votul populaţie, altfel restul sunt discuţii”, a  spus viceprimarul Marian Matei. Edilul şef susţine că îşi va ţine promisiunea făcută în faţa locuitorilor comunei de a nu-i retrage sprijinul politic viceprimarului până la sfârşitul mandatului. „S-au iscat nişte probleme între noi şi din cauza aceasta s-a ajuns la această situaţie. Eu zic şi am convenit împreună că vom pune capăt definitiv acestei dispute. Oamenii pot să plece liniştiţi acasă. În niciun caz nu va exista o şedinţă de consiliu în care viceprimarul să fie demis”, a conchis primarul comunei Pârşcoveni, Dumitru Matei.

Ilie Bîzoi