Directorii vor fi numiţi politic

0
837

Directorii instituțiilor deconcentrate vor fi numiți politic, ei urmând să fie asimilați subsecretarilor de stat, iar prefecții nu vor mai fi apolitici, ei urmând să fie considerați secretari de stat. Aceste reglementari, dar si altele, vor fi cuprinse în noul Cod Administrativ la care parlamentarii PSD lucrează în prezent. Informația fost făcută publică în cadrul unei conferințe de presă susținută vineri, 16 iunie, de către președintele PSD Olt, Paul stănescu. Senatorul a declarat că acest Cod va fi votat, cel mai probabil, după vacanța parlamentară, în toamnă. Potrivit Codului Administrativ, funcțiile de prefect și directori de instituții deconcentrate vor fi astfel, oficial, politizate. Prefectul, subprefectul, precum și directorii din teritoriu ar urma să fie numiți imediat după instalarea Guvernului și să părăsească aceste funcții în momentul în care nu mai au susținere politică. „Este o decizie politică, iar Codul Administrativ este aproape gata. Conform acestuia, toți directorii de deconcentrate vor fi asimilați funcției de subsecretar de stat, iar prefectul celei de secretar de stat. În momentul în care pleacă un Guvern, va pleca toată lumea, iar în momentul în care vine, va veni fără concurs, fără să ne ascundem după deget și să spunem că atunci când vine un guvern, prefectul nu este numit politic. Cei care vin în echipa asta nu înseamnă că sunt cei mai deștepți din județ. Ei fac parte dintr-o echipă politică”, a declarat președintele PSD Olt , Paul Stănscu.

Ilie Bîzoi