Noutăți privind vârsta de pensionare a oltenilor în 2018 şi 2019

0
4689

Femeile care împlinesc vârsta de 60 de ani şi nouă luni, dar şi bărbaţii care împlinesc 65 de ani vor putea ieşi  la pensie în 2018, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani.

Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii (CJP)  Olt, Constanţa Gheorghe, în ianuarie 2018 pot ieşi la pensie femeile născute în  aprilie 1957, care au vârsta de 60 de ani şi nouă luni şi un stagiu de cotizare  de minimum 15 ani vechime. În februarie și martie 2018, se pot pensiona femeile născute în mai şi respectiv iunie 1957. Începând cu luna mai 2018, ies la pensie femeile născute în iulie 1957.  Femeile născute în august 1957, ies la pensie în iunie 2018, cele născute în septembrie 1957, se pot pensiona în iulie 2018, femeile născute în octombrie 1957, ies la pensie în septembrie 2018, cele născute în noiembrie 1957, se pot înscrie la pensie în octombrie 2018, în timp ce persoanele de sex feminin născute în decembrie 1957, ies la pensie în noiembrie 2018. „Deci în 2018, vârsta de pensionare la femei începe de la 60 de ani și nouă luni și crește gradual până la 60 de ani și 11 luni ”, a precizat Gheorghe. Femeile născute în ianuarie, februarie, martie și respectiv aprilie 1958, ies la pensie în ianuarie 2019, februarie 2019, martie 2019 și respectiv mai 2019. Cele născute în mai 1958 ies la pensie în iunie 1958, cele născute în iunie 1958 se pot pensiona în iulie 2019, cele născute în iulie 1958 ies la pensie în septembrie 2019, cele născute în august 1958 se pot pensiona în octombrie 2019, în timp ce femeile născute în septembrie, octombrie, noiembrie şi respectiv decembrie 1958 ies la pensie în noiembrie 2019, ianuarie 2020, februarie 2020 şi martie 2020. În acest fel, începând cu anul 2019 vârsta de pensionare la femei crește la 61 de ani. În ce priveşte bărbaţii, toţi cei născuţi începând cu luna martie 1950 ies la pensie la limită de vârstă la 65 de ani cu condiţia să îndeplinească stagiul complet de cotizare de 35 de ani sau cel minim de 15 ani. Acest grafic nu vizează persoanele care se bucură de reducerea vârstei de pensionare pentru munca în condiţii mai dificile, ci doar persoanele care au muncit în condiţii normale. Cei ce au parte de reducerea vârstei standard de pensionare pot ieşi la pensie mai repede decât în mod normal. „Stagiul complet de cotizare este necesar pentru persoanele care se înscriu la pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei datorită activităţilor prestate în grupă superioară de muncă. Pensia anticipată nu se penalizează. Asta înseamnă să ai opt ani peste stagiul complet de cotizare. Pensia anticipată parţial se poate solicita cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard în condiţiile în care realizezi stagiul complet de cotizare, conform anului naşterii şi lunii fiecăruia, însă această pensie este cu penalizare”, a concluzionat Gheorghe.

Ilie Bîzoi