Sute de olteni amendați de politiști

Polițiștii de la rutieră au aplicat în ultima săptămână a acestei luni 1.458 de sancțiuni contravenționale, au reținut 48 permise de conducere și au constatat 11 infracţiuni.

0
241

Acțiunea a fost desfășurată la nivel național și a avut ca scop reducerea riscului rutier, polițiștii rutieri vizând consumul de alcool,  indisciplina pietonală, indisciplina  bicicliștilor, neacordarea  priorității de trecere pentru  pietoni și vehicule, precum și impunerea respectării regimului legal de viteză. În cadrul acestei acțiuni, polițiștii olteni au constatat 11 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și au aplicat 1.458  sancțiuni contravenționale, prevăzute de legislația rutieră. Astfel, pentru încălcarea regimului legal de viteză, au fost aplicate 399 sancțiuni, pentru consum de alcool au fost aplicate 6 sancțiuni, pentru abateri ale pietonilor 117 sancțiuni, iar pentru abateri ale bicicliștilor 55 de sancțiuni.

De asemenea, au fost reținute 48 de permise de conducere și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare șoferilor care au încălcat grav legislația rutieră. Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice au efectuat, pe raza județului Olt, acțiuni punctuale în incinta barurilor, magazinelor și restaurantelor pentru prevenirea și combaterea infracționalității în domeniul producerii  și comercializării alcoolului și băuturilor alcoolice. Rezultatele s-au materializat în 32 sancțiuni contravenționale, în valoare de 102.000 lei, o infracțiune și au fost confiscați 129 litri de alcool, 50 de pachete de țigarete, precum și 2.666 lei.