Ajutor nesperat pentru tinerele talente

Deputatul PNL de Olt Gigel Ştirbu a anunţat recent că va depune un proiect legislativ numit "legea mecenatului", referitor la sprijinirea tinerilor cu performanţe de către finanţatori persoane fizice sau juridice prin direcţionarea a 10% din impozitele datorate de aceştia bugetului de stat.

0
148

„Orice persoană fizică sau juridică va avea posibilitatea să se transforme într-un Mecena, adică într-un finanţator, pentru un tânăr cu performanţe în cercetare, educaţie, cultură şi sport. (…) Astfel, 10% din impozitul datorat, pot, am dreptul conform acestei iniţiative, să-l transfer acestui tânăr (…) iar el anual trebuie să prezinte un raport de activitate cu rezultatele obţinute”, a spus Gigel Ştirbu.

Deputatul liberal a adăugat că i-a propus şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, să fie printre semnatarii acestei iniţiative legislative. Acesta a mai menţionat că în proiectul de lege se va prevedea ca tânărul susţinut prin direcţionarea a 10% din impozit să nu fie rudă până la gradul al IV-lea cu finanţatorul, să nu aibă mai mult de 18 ani şi să nu beneficieze de o astfel de bursă mai mult de patru ani. Gigel Ştirbu susţine că impactul financiar al unei asemenea legi nu ar fi unul foarte mare deoarece tinerii cu performanţe naţionale şi internaţionale, cu medalii la competiţii internaţionale nu sunt de ordinul zecilor de mii, ci sunt puţini. O inițiativă de proiect care merită toată lauda. În țară dar și în județul nostru avem foarte multe tinere talente care merită ajutate. Nu de puține ori au fost cazuri în care tineri talentați din județ s-au pierdut pe drum din cauza faptului că nu au avut susținere materială pentru a investi în pasiunea lor.