Fermierii din județ sunt interesați să obțină subvenția specială pentru cultura de roșii în solar

Producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, în vederea cultivării de tomate în sere și solarii (spații protejate), pot beneficia de sprijin guvernamental printr-o schemă de ajutor de minimis.

0
477

Emil Marinescu,  directorul executiv al Direcției Județene pentru Agricultură Olt a precizat pentru cotidianul nostru că valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an. Zeci de legumicultori se prezintă zilnic la DAJ Olt pentru a se informa şi a depune documentele în vederea acordării ajutorului de minimis pentru cultura de tomate.

Până acum fermierii olteni au făcut dovada că au valorificat, de la începutul acestei luni, mai mult de două tone de tomate produse în solarii. „Încă de săptămâna trecută fermierii înscrişi în programul pentru cultivarea tomatelor în spaţii protejate au început să vină cu documentele în vederea obţinerii ajutorului financiar. Unii vin să se intereseze, să se informeze, dar majoritatea vin cu toatele documentele necesare. Acestea sunt verificate şi apoi depuse. În zilele anterioare au fost între 10 şi 20 de fermieri pe zi care au venit cu documente. În total, aproximativ 100 de fermieri înscrişi în programul pentru cultivarea tomatelor s-au prezentat la sediul DAJ Olt, începând de săptămâna trecută, pentru informare şi verificare a documentelor. Cei care au depus până acum documente au adus dovada că au valorificat mai multe de două tone de tomate fiecare. Aşteptăm să primim documente că au valorificat câte două tone de roşii de la aproape 1.000 de fermieri. Sunt patru salariaţi ai direcţiei care primesc şi verifică dosarele”, a spus Marinescu. La ultimele verificări în teren efectuate de reprezentanţii DAJ Olt, în judeţ erau 980 de cultivatori de tomate în spaţii protejate care au recoltat sau urmau să recolteze roşii în luna mai.