Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina angajează registratori medicali și consilier juridic

0
574

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina va organiza, în perioada 15-20 iunie 2017 , concurs pentru ocuparea a cinci posturi pe perioadă nedeterminată . Printre locurile de muncă scoase la concurs se numără cel de registrator medical debutant (două posturi la Serviciul de evaluare şi statistică medicală şi DRG şi două posturi la Ambulatoriul integrat spitalului), şi de  consilier juridic debutant la Biroul juridic şi relaţii cu publicul – Compartiment relaţii cu publicul. Cei interesati îsi pot depune dosarele până pe 7 iunie pentru posturile de registrator, pentru postul de consilier juridic debutant nefiind specificat termenul limită de depunere a dosarului. Pentru postul de registrator medical candidatii trebuie s[ aibă: diplomă de studii medii de specialitate sau diplomă de studii medii şi curs operare calculator. În cazul postului de consilier juridic se cer studii superioare cu diplomă de licenţă în specialitate. Proba scrisă a examenului va avea loc pe 15 iunie 2017, de la ora 9.00, în timp ce interviul va avea loc pe 20 iunie 2017, ora 9.00. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituției. Relații suplimentare se pot obține la sediul Spitalul Județean de Urgență Slatina, strada Crișan numărul 9-11, județul Olt, telefon: 0349/802.550.